More

    Reţeaua samsarilor imobiliari din Sibiu, controlată de Iohannis

    klaus

    Unul dintre marii profitori ai retrocedărilor controversate de la Sibiu este vicepreşedintele organizaţiei PDL (fost PNL), Stephan Baune, mâna dreaptă a primarului Klaus Iohannis. Un neamţ paraşutat în România imediat după Revolutie (se pare direct din fostele structuri STASI), care a obţinut cetăţenie cu câteva zile înainte de a pune mâna pe prima clădire din oraşul transilvan (dintr-un număr de 16 pe care le deţine în prezent), situate în centrul urbei. Acum este un prosper om de afaceri local, reprezentând o piesă de bază în structura unei suveici construite în timp de samsarii imobiliari ai Sibiului. A lucrat mână în mână cu primarul Sibiului, Klaus Iohannis, pe care l-a finanţat în campaniile electorale. Pe plan politic nu a mers pe linia FDGR, ci a lucrat în sânul partidelor româneşti. Mai întâi în PNL, apoi în PDL, ocupând în ambele partide funcţia de vicepreşedinte. În dezvăluirile de faţă prezentăm modul în care liderul PDL a obţinut prima casă retrocedabilă. Prin abuz, fals, uz de fals, înşelătorie. Victima, statul român, apoi un om de afaceri local, care a fost adus în faliment.

    Complotul
    Ce s-a întâmplat? Stephan Braune, împreună cu primarul Klaus Iohannis, în 2001 (adică primul an din primul mandat de edil), au identificat un imobil retrocedabil din centrul Sibiului, pe strada Avram Iancu, în baza Legii 10/2001. Adică, imediat după ce a fost pusă în aplicarea legea. Sursele noastre susţin că, după un studiu la Arhivele Naţionale, s-a identificat Cartea Funciară pentru imobilul în cauză şi s-a aflat cine este proprietarul. Apoi, Stephan Braune a plecat în Germania să găsească familia sasului care a emigrat în ţara lui de baştină. Acesta ar fi găsit o persoană cu nume identic cu al fostului proprietar şi s-ar fi fabricat actele necesare retrocedării. În această filieră au fost racolaţi şi alţi indivizi pe care îi vom întâlni şi în alte cazuri de retrocedări dubioase. Este vorba de avocatul Dorin Suciu, notarul Gabriel Bucşa şi juristul primăriei, Nicola Iordan. Bineînţeles că în vârful afacerii, cel care controla întreg procesul de reconstituire a dreptului de proprietate, era chiar primarul Klaus Iohannis. Iar beneficiarul a fost Stephan Braune, omul de bază al edilului.

    Întreg mecanismul de punere în aplicare a acestei restituiri de imobil este prezentat într-o plângere penală depusă în 6 iunie 2002 de o firmă care a fost păgubită (alături de stat), prin aruncarea în stradă în urma retrocedării clădirii în care se afla cu chirie. Firma respectivă deţinea un magazin la parterul clădirii restituite, pe baza unui contract de închiriere cu statul (Primăria Sibiu). Problema a fost cu atât mai gravă cu cât proprietarul acestui magazin a investit în spaţiul închiriat aproape 5 miliarde de lei vechi, bani pe care nu i-a mai putut recupera niciodată, ceea ce a dus la falimentarea sa.

    Plângere penală
    “Subscrisa SC Nora Exclusiv SRL, cu sediul în Sibiu, str. N. Bălcescu nr.9, judeţul Sibiu, reprezentat de d-na Pătru Eleonora, asociat unic şi administrator al societăţii, în temeiul art.221 şi urm. din Codul de procedură penală, formulăm plângere penală împotriva Primăriei Municipiul Sibiu, reprezentată de primarul municipiului, Klaus Iohannis, şi a funcţionarilor Primăriei care au facilitat şi înlesnit retrocedarea ilegală, în natură, a imobilului situat în Sibiu, str. Avram Iancu, nr.1-3. Fiind lezate interesele statului român, funcţionarii Primăriei şi primarul se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu, prevăzută şi pedepsită de art.249, alin.2, Cod Penal-având consecinţe deosebit de grave prin valoarea bunului scos din proprietatea statului fără ca persoana ce a revendicat imobilul să prezinte actele autentice, prevăzute de Legea 10/2001. Prejudiciul adus statului român se concretizează şi în acceptarea restituirii prin decizie administrativă a imobilului fără a impune dobânditorului, în situaţia în care ar fi fost legal, restituirea obligaţiei de a plăti reparaţiile, renovarea şi în fapt reconstrucţia întregului imobil în valoare de aproape 5 miliarde lei făcute în anii 1996-2001 de către societatea comecială SC Nora Exclusiv SRL, la cererea expresă a SC Urbana SA, cea care avea în administrare imobilul respectiv şi care încheiase cu societatea noastră contractul de închiriere nr.1088 din 16.05.2000 cu o valabilitate de 9 ani şi 8 luni, după ce anterior aveam încheiate contracte de închiriere din anul 1993, când practic imobilul era de nefolosit prin degradarea sa fizică la limita prăbuşirii. Prin retrocedarea imobilului reconstruit şi refăcut în întregime se ajunge practic la o îmbogăţire fără justă cauză a celui ce a revendicat-art.968 si 992 Cod Civil, iar pe de altă parte, statul reprezentat de Primaria Sibiu şi SC Urbana SA este oricând pasibil să plătească SC Nora Exclusiv SRL contravaloarea lucrărilor de reconstrucţie executate şi prevăzute în contractul de închiriere şi celelalte adrese de aproape 5 miliarde de lei. Pentru considerentele de mai sus, solicităm cercetarea penală a persoanelor, funcţionarilor din cadrul SC Urbana SA pentru aceeaşi infracţiune prev. şi pedepsită de art.249, alin. 2, Cod Penal”, se spune în plângerea penală.

    Nota bene! Un imobil renovat, modernizat al statului, cu bani de la societate privată, retrocedat la cheie clienţilor lui Klaus Iohannis. O metodă eficientă de escrocare a unei firme private!

    Nu există acte în original
    Mai departe, în plângere se arată că “persoana care ar fi cerut retrocedarea în natura a imobilului situat în str. Avram Iancu nr.1-3 nu a prezentat niciun act original privind calitatea de proprietar sau successor unic legal al fostului proprietar, iar funcţionarii Primăriei Sibiu au restituit imobilul unui intermediar, Braune Stephan, pe baza unor procure provenite din Germania, mai mult decât dubioase, intermediar care apare ulterior şi cumpărător al imobilului”.

    Păgubitul – SC Nora Exclusiv SRL- cere procurorilor să verifice dosarul “prin care s-a dezbătut succesiunea fostului proprietar începând cu cererea pentru deschiderea succesiunii, care este o cerere strict personală făcută de cel îndreptăţit organelor notariale”. Trebuie precizat faptul că fostul proprietar de drept, pe nume Forek Gertrud Therese Anna, nu a venit niciodată în România, (nimeni nu a întrebat de ea), toate actele de succesiune şi de mandatare fiind făcute în Germania, prin intermediul avocatului Dorin Suciu.

    În plângere se precizează că “ la dosarul succesoral nu s-au depus actele de stare civilă ale pretinsei moştenitoare legale, Forek Gertrud Therese Anna, şi mai mult, la dosarul depus la Primăria Sibiu, în baza Legii nr.10/2001, nu există decât o copie de pe paşaportul numitei Forek şi o procură pe numele asociaţiei Suciu &Co”.

    Procuri aranjate
    Păgubitul SC Nora Exclusiv SRL mai arată că “din verificarea actului de proprietate CF 4002 rezultă că se face o confuzie între fostul proprietar şi succesorii lui, şi anume Jekeli Otto Fritz, care este asimilat lui Jekeli Otto Friederic, iar din foaia de proprietate B se prevede o transmitere a dreptului de proprietate prin preempţiune de la Jekeli Otto Fritz către Liesbeth Plattner”. Mai mult, se atrage atenţia că adresa nr.612/21.03.1963 a Notariatului Sibiu este semnată de Jekeli Otto, care a decedat in 1960!!!

    De asemenea, în plângerea penală sunt prezentate inadvertenţe în procurile prezentate la dosar de beneficiarul acestei retrocedări dubioase: procura primită de la pretinsa proprietară Forek Gertrud Therese Anna este eliberată pe 14 ianuarie 2002, iar Stephan Braune “preia imobilul de la SC Urbana SA şi semnează procesul verbal în data de 7 ianuarie 2002” (adică cu 7 zile înainte de eliberarea procurii).
    sursa: ancheteonline.ro

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE