More

    Sclavie modernă cu acte în regulă

    audiente

    Mai sunt chiar şi în ziua de azi unii patroni care încalcă legile şi se comportă cu angajaţii tocmai ca şi cu nişte sclavi în evul mediu. Într-o situaţie asemănătoare se află şi o tânără însărcinată în 33 de săptămâni care s-a prezentat ieri la audienţele de la Prefectură solicitând ajutorul prefectului Eugeniu Avram pentru a o ajuta să obţină de la firma la care a lucrat până acum o adeverinţă pe baza căreia să poată intra în concediu de maternitate. Prefectul a rămas impresionat de povestea tinerei şi a promis că se va implica în rezolvarea acestui caz, astfel încât să îşi poată obţine drepturile asigurate de Statul Român.

    Fără salariu de patru luni
    Potrivit celor afirmate de tânăra Nagy Florentina, s-a angajat la firma la care lucrează în prezent ca bucătar începând cu data de 11 iunie, prin transfer de la o altă firmă. Societatea comercială la care lucrează în prezent are sediul social în Satu Mare, dar are şi un restaurant la Carei. Femeia a mai precizat că din momentul în care s-a angajat la noua firmă şi până în prezent, adică de mai bine de patru luni, nu a primit salariu deloc. Trecând peste toate acestea, femeia este în prezent însărcinată în a 33-a săptămână, şi de pe la începutul lunii septembrie i-a cerut patronului firmei la care este angajată cu acte în regulă o adeverinţă în baza căreia să poate intra în concediu de maternitate şi, implicit, să beneficieze de drepturile oferite de stat. A vorbit cu patronul direct, a depus o cerere scrisă la sediul unităţii, a trimis o altă cerere prin poştă, însă de mai bine de o lună şi jumătate nu a primit niciun răspuns din partea patronului, dar nici nu i-a eliberat adeverinţa solicitată. “Nici măcar nu a dat un număr de înregistrare la niciuna din cererile depuse d e mine”, s-a mai plâns tânăra. Văzând că nu are sorţi de izbândă, a solicitat ajutorul celor de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Satu Mare. Inspectorii acestei instituţii au făcut un control la firma la care lucrează, au aplicat mai multe sancţiuni, însă tot nu au reuşit să-l determine pe patron să-i elibereze adeverinţa, recomandându-i să se adreseze instanţei pentru a o obţine. Tânăra presupune că nu i se eliberează actul solicitat deoarece, pe lângă faptul că nu i s-a dat niciun leu salariu, nu au fost plătite nici asigurările sociale sau cele de sănătate la stat, dar nu ştie concret acest lucru pentru că încă nu a apucat să verifice. În ultimă instanţă, tânăra s-a adresat Prefecturii Satu Mare cerând ajutor.

    Prefectul Eugeniu Avram a rămas impresionat de cele spuse de tânăra însărcinată şi a cerut Inspectoratului Teritorial de Muncă un răspuns în acest sens. De asemenea, prefectul Avram a precizat că se va implica personal în acest caz şi va cere patronului firmei la care lucrează tânăra un răspuns în scris prin care să motiveze refuzul de a-i elibera acesteia documentul cerut.

    Amenzi considerate aberante
    Tot la audienţele de ieri de la Prefectură s-a prezentat şi sătmăreanca Menzak Ecaterina, care a reclamat faptul că poliţiştii locali sătmăreni o ameninţă şi o amendează deoarece nu-şi plimbă câinele cu botniţă. Femeia spune că, pentru a nu deranja lumea, a ales să-şi plimbe patrupedul în porţiunea dintre dig şi albia râului Someş din zona cartierului Micro 16. “De fiecare dată când ies cu câinele la plimbare, am cu mine punguliţa, periuţa şi apă. De asemenea, când sunt pe dig sau în zone mai aglomerate, câinele este ţinut în lesă. Pentru a-l lăsa să alerge, cobor cu el dincolo de dig unde îl las liber. Consider că în acea zonă nu deranjează pe nimeni, dar şi acolo sunt urmărită de poliţiştii locali şi amendată. Recent am fost amendată cu 200 de lei pentru acest lucru”, a mai spus femeia.

    Sătmăreanca a mai propus reprezentanţilor Prefecturii să se adreseze Primăriei Satu Mare pentru a fi amenajat un loc pentru plimbarea câinilor. Prefectul Eugeniu Avram a declarat că va lua legătura cu reprezentanţii Primăriei Satu Mare pentru a se constata dacă amenda a fost aplicată sau nu corect, în baza unei legi.

    Florin Dura

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE