More

    Social-democraţii, primiţi cu simpatie în piaţa din Carei

    carei

    Conducerea şi circa 30 de membri ai Organizaţiei Municipale Carei a Partidului Social-Democrat s-au aflat ieri în mijlocul careienilor în Piaţa agro-alimentară. Preşedintele şi vicepreşedintele Organizaţiei Municipale Carei a PSD, Ionuţ Oneţ şi Mirel Govor, alături de consilierul judeţean Rodica Maxi, consilierul local Marius Ciucoş şi preşedintele Organizaţiei Municipale de Pensionari Carei a PSD, Rodica Bereş, le-au făcut cunoscut localnicilor mesajul şi programul candidatului PSD la funcţia de preşedinte al României Victor Ponta.

    Social-democraţii au fost primiţi cu simpatie, cu atât mai mult cu cât aceştia sunt cunoscuţi şi recunoscuţi în municipiu drept oameni oneşti şi cu iniţiativă. Social-democraţii careieni au notat şi doleanţele producătorilor agricoli prezenţi în piaţă, asumându-şi angajamentul că vor aduce aceste probleme la cunoştinţa instituţiilor în drept pentru competenta soluţionare. PSD Carei a avut în acest an mai multe acţiuni, fiind ajutaţi copiii instituţionalizaţi şi pensionarii, două din categoriile cele mai defavorizate. Prin astfel de acţiuni, social-democraţii careieni dovedesc că respectă doctrina partidului pe care îl reprezintă.
    Pavel Prodaniuc

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE