Zetea confundă primăria cu pălincia



zetea

Primarul comunei Medieşu Aurit, pe numele său Silviu Zetea, refuză să dea dovadă de verticalitate, făcându-se frate cu dracul. Dracul este întruchipat de fostul primar al comunei, democrat- liberalul Gheorghe Robaş, împotriva căruia Zetea a candidat de trei ori fără succes. Abia a patra oară, când a candidat sub sigla USL, a reuşit să-l învingă. Apoi ani de zile l-a reclamat peste tot pe unde a apucat, acuzându-l pe predecesorul său Robaş că a devalizat bugetul local al comunei. Însă mai nou vremurile s-au schimbat. Zetea i-a uitat brusc pe toţi cei care l-au ajutat să câştige fotoliul de primar şi s-a împăcat cu duşmanul lui de moarte, pe care l-a acuzat de toate relele posibile, ex-primarul Gheorghe Robaş. Noua prietenie a fost cimentată temeinic cu pălincă, la un chef organizat sâmbăta trecută la restaurantul din Iojib.

Păr scurt, minte şi mai scurtă
Primarul comunei Medieşu Aurit, Silviu Zetea, are memoria mai scurtă decât părul care-i acoperă căpăţâna. Zetea a uitat destul de repede că a câştigat alegerile locale din 2012 candidând împotriva fostului primar Gheorghe Robaş, un pedelist înfocat. Zetea a uitat că medieşenii l-au votat pentru că s-au săturat de abuzurile şi ilegalităţile lui Robaş. Zetea a uitat că nu a câştigat alegerile de unul singur, ci a candidat sub sigla USL, având în jurul său o echipă puternică, din care au făcut parte numeroşi social- democraţi.

Pălincarul Silviu Zetea a uitat şi faptul că a reclamat peste tot pe unde a fost ascultat abuzurile şi ilegalităţile fostului primar Gheorghe Robaş. Acelaşi Silviu Zetea, imediat după ce a ocupat fotoliul de primar, l-a acuzat pe Robaş de fals în acte publice în cazul unor retrocedări dubioase, achiziţii la suprapreţ şi alte asemenea potlogării. Ori de câte ori a avut ocazia, Zetea l-a acuzat pe fostul primar democrat-lberal că pur şi simplu a devalizat bugetul local al comunei.

Înfrăţire udată din belşug cu pălincă
Însă vremurile au trecut, iar de curând foştii duşmani de moarte au devenit colegi în cadrul ACL Satu Mare. Peste noapte, actualul primar al comunei Medieşu Aurit a uitat de toate acuzaţiile şi reclamaţiile sale împotriva predecesorului său. Amnezia a fost atât de puternică în cazul primarului Zetea, încât a ajuns să fie prieten la cataramă cu cel pe care îl reclamase inclusiv la DNA. O prietenie contra naturii, care i-a scârbit pe locuitorii comunei Medieşu Aurit. O prietenie înfiripată parcă la fiertul pălincii, când oamenii se află în profunde stări euforico- bahice.

Noua prietenie trebuie sărbătorită. Primarul Zetea şi fostul său duşman de moarte Robaş au organizat sâmbăta trecută un bal al ACL. Balul s-a desfăşurat la restaurantul din Iojib, un loc mai ferit de ochii lumii. La cheful respectiv marea împăcare a fost stropită cu multă pălincă adusă de acasă de actualul primar, ca să poată bea pe săturate şi fostul primar. Gurile rele spun că la chef a participat şi omul de afaceri Vasile Roşco, care are o serie de lucrări în comună.

Unul cu incompatibilităţile, celălalt cu gradele
Deşi l-a acuzat pe fostul primar pedelist Gheorghe Robaş de săvârşirea a numeroase abuzuri şi ilegalităţi, nici actualul primar Silviu Zetea nu stă mai bine cu respectarea legii. Agenţia Naţională de Integritate l-a declarat incompatibil în luna decembrie 2013 pe motiv că a reprezentat comuna Medieşu Aurit în Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) a operatorului regional de apă SC Apaserv SA. De asemenea, ANI a descoperit şi alte incompatibilităţi în cazul primarului Silviu Zetea, întrucât a fost reprezentant al comunei Medieşu Aurit în AGA a SC Primaserv Odoreu SRL în perioada 9 martie- 2 august 2013, respectiv reprezentant al comunei în AGA a SC Tur-Someş Livada SRL în perioada 26 iunie- 2 august 2013.

Fostul primar Gheorghe Robaş pare să aibă niscaiva probleme din cauza reclamaţiilor depuse de primarul Silviu Zetea, dar acest lucru nu pare să-l deranjeze. Îşi vede în continuare de afaceri, mândru nevoie mare că a fost făcut ofiţer superior la apelul bocancilor în guvernarea PDL. De parcă n-ar fi de ajuns, obişnuieşte să fluture pe sub nasul medieşenilor şi o legitimaţie IPA, pe care numai el ştie cum a putut pune mâna.

Szasz Lorand





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts