Ziua Mondială a Sănătăţii sărbătorită la Grădiniţa “Dumbrava Minunată”



gradi

Ziua Mondială a Sănătății a fost marcată de copilașii de la grădinița „Dumbrava Minunată” într-un mod mai inedit. Grădinarii, ajutați de un grup de elevi de la Colegiul Economic „Gheorghe Dragoș”, au făcut gem de gutui într-un cazan tradițional pe care grădinița l-a luat în urmă cu câțiva ani din fonduri europene. Acțiunea, care datează de anul trecut, face parte din parteneriatul educațional interșcolar „Să ne păstrăm tradițiile”. Anul trecut, copii de la grădiniță s-au deplasat la Colegiul „Gheorghe Dragoș” acolo unde au asistat la o șezătoare tradițională, au cântat, au dansat, iar anul acesta a venit rândul liceenilor să-i viziteze pe grădinari.

Cei mari, împreună cu cei mici au pregătit gutuile pe care le-au spălat, le-au curățat, le-au tăiat și apoi le-au pus în cazan, iar la final s-au bucurat de gustul delicios al gemului de gutui. „Sperăm să fie o activitate care să fie de bun augur, care să tragă un semnal de alarmă că totuși, tradițiile, în ciuda tuturor lucrurilor noi și inedite din societatea actuală, trebuie păstrate pentru că aduce ceva tradițional și bio. Cu toții căutăm tradiția și ne bucurăm de ea când o găsim în noutate”, a spus directorul grădiniței „Dumbrava Minunată”, Nicoleta Mihali. Coordonatoarea acestei acțiuni a fost Nicoleta Gale, iar responsabile de acțiune, educatoarele Florica Dobran și Ligia Aliman.
Pavel Prodaniuc





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts