More

    Sătmărenii s-au mobilizat la vot abia după-amiază

    satmareni

    Ca la fiecare scrutin electoral, sătmărenii nu s-au înghesuit în primele ore ale zilei de ieri să-şi aleagă viitorul preşedinte. Totuşi, la ora 10.00, prezenţa la urne a fost mai bună decât cea din 2009. Astfel, în municipiul Satu Mare, cei mai mulţi alegători s-au prezentat la secţia de votare 69 arondată Şcolii “Constantin Brâncoveanu”, unde au votat 133 de sătmăreni din cei 1.644 aflaţi pe listele electorale permanente, înregistrându-se cinci voturi pe listele suplimentare. Şi la secţia de votare nr.30 din incinta Şcolii “Bălcescu-Petofi”, până la ora 10.00, s-au prezentat 121 de votanţi din cei 1.893 aflaţi pe liste, alături de alte trei persoane care au votat pe listele suplimentare. Un număr destul de mare de alegători s-a înregistrat şi la secţia de votare nr. 58 de la Grupul Şcolar “Constantin Brâncuşi”. Din 1.508 de votanţi şi-au exprimat opţiunea de vot 110 persoane, plus încă trei persoane care au votat pe listele suplimentare.

    După sfârşitul Sfintelor Liturghii, numărul votanţilor a început să crească. Astfel, la ora 13.00, la Secţia de votare nr.69 s-au prezentat 418 votanţi înscrişi pe listele permanente, plus încă 22 de persoane care au votat pe listele suplimentare. La secţia nr. 58, până la ora 13.00 au votat 334 de persoane pe listele permanente, la care se mai adaugă 19 votanţi pe listele suplimentare şi 11 persoane care au solicitat urna mobilă. Un număr destul de mare de alegători s-a înregistrat şi la secţia de votare nr.68 de la Şcoala nr.10, unde până la ora 13.00 s-au prezentat 332 de votanţi din cei 1.590 aflaţi pe listele permanente. De asemenea, au fost 13 persoane care au votat pe listele suplimentare.

    În jurul orei 16.00, numărul alegătorilor a început să crească. Astfel, cei mai mulţi votanţi s-au înregistrat la secţia nr.60, unde şi-au exprimat opţiunea de vot 538 de alegători, plus alte 13 persoane pe listele suplimentare. Şi la secţia de votare nr. 47 de la Asociaţia Judeţeană de Fotbal au votat 535 de alegători din cei 1.700 aflaţi pe listele electorale permanente, dar şi 32 de persoane pe listele suplimentare. La secţia de votare nr. 22 de la Colegiului Tehnic “Elisa Zamfirescu”, până la ora 16.00 s-au prezentat la urne 498 de persoane din cele 1.580 înscrise pe liste, plus 25 care au votat pe listele suplimentare. Preşedinţii secţiilor de votare din municipiul Satu Mare au declarat că nu s-au înregistrat incidente pe parcursul scrutinului prezidenţial.
    Pavel Prodaniuc

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE