Alba-neagra cu deșeurile periculoase



deseuri

Potrivit legislaţiei de Mediu, nu toate deşeurile pot fi aruncate la container şi apoi la groapa de gunoi. Unele produse – cum sunt bateriile auto, uleiurile auto, resturile de solvenţi şi vopseluri, filtrelede ulei şi de motorină, resturile de pesticide, ambalajele în care au fost substanţe periculoase etc. – trebuie predate firmelor specializate. În caz contrar, persoanele găsite vinovate riscă amenzi foarte mari, de până la un miliard de lei vechi!

Puncte de colectare în nouă localități
Potrivit autorizărilor emise de autorităţile sătmărene de Mediu, nu mai puțin de 18 firme din judeţul nostru au dreptul să colecteze deşeuri periculoase în vederea neutralizării. Sătmărenii se pot debarasa de bateriile auto, uleiuri, solvenţi, filtre şi alte deşeuri periculoase în mai multe localități din județ, precum Satu Mare, Carei, Tășnad, Negrești, Livada, Turț, Turulung, Ardud și Viile Satu Mare. În schimb, niciuna dintre cele 18 firme menţionate nu este autorizată însă pentru neutralizarea deşeurilor periculoase, activitate pentru care trebuie să apeleze la firmele specializate din Bucureşti sau chiar din străinătate.

Peste o tonă de deşeuri de pesticide depozitate ilegal
Unii sătmăreni preferă să depoziteze deșeurile periculoase pentru a nu fi nevoiți să plătească pentru preluarea și neutralizarea lor. De exemplu, poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au desfăşurat în cursul lunii mai a acestui an o acţiune pentru prevenirea, identificarea şi sancţionarea faptelor de natură penală şi contravenţională la regimul produselor de protecţia plantelor. Cu această ocazie, oamenii legii au efectuat un control la o societate comercială situată pe raza localităţii Apa unde a fost găsită cantitatea de 1,2 tone de deşeuri pesticide neidentificate faţă de care nu s-a luat măsura eliminării totale şi care nu erau asigurate corespunzător. Tehnicianul agricol responsabil cu produsele de protecţia plantelor din cadrul societăţii s-a ales cu dosar penal, fiind cercetat în stare de libertate pentru neluarea măsurilor de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor periculoase care au devenit deşeuri şi respectiv nesupravegherea şi neasigurarea depozitelor de deşeuri şi substanţe periculoase.

Pesticidele dau bătăi de cap polițiștilor
Poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au fost sesizaţi în cursul lunii martie despre faptul că într-o anexă a unei societăţi comerciale din localitatea Valea Vinului se află depozitată o cantitate mare de deşeuri de pesticide. Oamenii legii au deschis o anchetă în urma căreia au stabilit că Ilie P., în vârstă de 40 de ani, din Satu Mare, a transportat în incinta anexei societăţii menţionate anterior cantitatea de 200 litri şi 2.000 kilograme deşeuri de pesticide, fără acordul administratorului societăţii. Bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de neluarea măsurilor de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor periculoase care au devenit deşeuri, nesupravegherea şi neasigurarea depozitelor de deşeuri şi substanţe periculoase şi transportul şi tranzitul de substanţe periculoase. Cantitatea de deşeuri a fost asigurată până la clarificarea situaţiei.

Ciprian Bâtea





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts