Super concert de colinde Gospel la Casa de Cultură

Super concert de colinde Gospel la Casa de Cultură

Un superb concert de colinde americane susţinut de trupa Everypraise Gospel Singers din New York a avut loc ieri seară la Casa de Cultură a Sindicatelor din Satu Mare. Spectatorii, care au umplut sala, au apreciat evoluţia interpreţilor şi i-au răsplătit cu ropote de aplauze.  Sătmărenilor li s-a oferit posibilitatea de a asculta un superb concert de colinde americane prezentat de trupa Everypraise Gospel Singers din New York, condusă de David Bratton. Evenimentul a fost organizat la Casa de Cultură a Sindicatelor de către SpectacolArt. Potrivit organizatorilor, spectacolul a fost un cadou frumos de sărbătorile de iarnă pentru sătmăreni.  În cele din urmă, spectacolul a fost o reuşită, astfel că publicul, care a cântat la unison cu artiştii a rămas impresionat de modul în care frumoasele colinde americane au fost interpretate de trupa Everypraise Gospel Singers care a fost răsplătită cu ropote de aplauze.  Liderul trupei, David Bratton, a fost desemnat în anul 2014 drept cel mai bun interpret de gospel. În acest turneu european, Satu Mare este primul oraş din România în care trupa lui David Bratton a concertat. Florin Dura

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te