Sute de jandarmi şi poliţişti vor veghea la siguranţa sătmărenilor



politisti

Peste 130 de poliţişti vor face parte din dispozitivul de ordine şi siguranţă publică şi vor acţiona, zilnic, în perioada următoare, pentru ca sătmărenii să petreacă în linişte Sărbătoarea Crăciunului. În acest sens, în perioada 25 – 29 decembrie a.c., peste 130 de poliţişti vor acţiona în dispozitivul de ordine şi siguranţă publică, pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea sătmărenilor şi pentru a interveni atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale.

Vor acţiona în această perioadă poliţişti de ordine publică şi de rutieră, dar şi de la celelalte structuri, respectiv: poliţia transporturi, investigaţii criminale, investigarea fraudelor, luptători de intervenţie rapidă şi poliţişti de la arme, explozivi şi substanţe periculoase. De asemenea, mai multe echipaje de rezervă vor fi pregătite să intervină dacă situaţia impune.

Jandarmii sătmăreni vor fi angrenaţi pe perioada acestui sfârşit de an în misiuni de asigurare a ordinii publice la nivelul judeţului în aria de competenţă, dar şi a municipiului Satu Mare. În perioada 24-28 decembrie 2014, peste 200 de jandarmi vor executa misiuni de asigurarea şi menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică atât în municipiul Satu Mare, cât şi în localităţile Carei, Negreşti şi Tăşnad, Beltiug şi în zona de competenţă a acestora. Pentru ca sărbătorile Crăciunului să se desfăşoare în condiţii de siguranţă, patrulele Jandarmeriei vor fi prezente în mijlocul cetăţenilor 24 de ore din 24, prin misiunile executate urmărindu-se soluţionarea în mod operativ a sesizărilor primite de la aceştia. Jandarmii sătmăreni vor desfăşura individual, dar şi în cooperare cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Satu Mare o serie de misiuni de asigurare a ordinii şi liniştii publice pentru prevenirea infracţionalităţii şi stabillirea unui climat de ordine şi siguranţă publică. Echipajele de jandarmi vor acţiona cu preponderenţă pentru prevenirea apariţiei unor incidente sau stări tensionate, dar şi pentru depistarea persoanelor care săvârşesc fapte contravenţionale sau penale, în vederea asigurării unui climat optim de ordine şi siguranţă pentru cetăţeni. Patrulele de ordine şi siguranţă publică vor fi prezente atît în mediul urban cât şi în mediul rural, asigurând liniştea cetăţenilor pe parcursul sărbătorilor specifice trecerii dintre ani.
Robert Marcus





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts