Trafic aglomerat în Vama Petea



vama-petea

Peste 16.000 de persoane au intrat în ţară prin Vama Petea la acest sfârşit de săptămână. Pentru a fluidiza traficul, poliţiştii de frontieră au lucrat chiar şi pe patru benzi. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, traficul a crescut acum cu 25%. Interesant este faptul că, în urma extinderii autostrăzii M3 până lângă Mateszalka, Vama Petea începe să fie tranzitată de tot mai mulţi cetăţeni din Ucraina şi Republica Moldova. Traficul a înregistrat valori ridicate şi pe sensul de ieşire din ţară.

Peste 16.000 de persoane au intrat în ţară
Traficul a fost foarte aglomerat în week-end. Poliţiştii de frontieră, împreună cu poliţiştii maghiari, au lucrat chiar şi pe patru benzi în unele perioade. Potrivit şefului Sectorului Poliţiei de Frontieră Petea, comisarul şef Vasile Chişluca, în cursul zilei de vineri au intrat în ţară 3.189 de persoane, îmbarcate în 1.316 maşini. Sâmbătă, numărul celor care au intrat în ţară a crescut la 7.084 de persoane, îmbarcate în 2.371 autoturisme. Traficul s-a menţinut ridicat şi duminică, în ţară intrând 5.302 persoane, îmbarcate în 1.673 de autoturisme. “În funcţie de valorile traficului, am lucrat pe mai multe benzi, pe două, trei, iar uneori chiar şi pe patru. Astfel, am reuşit să fluidizăm traficul şi să scurtăm timpii de aşteptare”, ne-a declarat comisarul şef Vasile Chişluca. Traficul s-a menţinut la cote ridicate şi în cursul zilei de ieri.

Trafic crescut cu 25%
Comparativ cu perioada dinaintea sărbătorilor de iarnă de anul trecut, traficul a crescut cu circa 25%. În perioada respectivă din 2013 au intrat în ţară peste 12.000 de persoane, anul acesta numărul lor crescând la 16.000. Traficul a crescut considerabil în ultimele zile, în condiţiile în care într-o zi normală din timpul anului intră în ţară undeva pe la 1.000 de persoane.

Interesant este faptul că s-a înregistrat o creştere a numărului de cetăţeni non-UE care intră în ţara noastră prin Vama Petea, în special cetăţeni din Republica Moldova şi Ucraina. Vineri au intrat în România prin Vama Petea 282 de cetăţeni non-UE, sâmbătă 388, iar duminică 384. Anii precedenţi, aceştia preferau să intre pe teritoriul nostru prin Vama Borş, însă acum vin prin Petea din cauza autostrăzii M3, extinsă până la Mateszalka.

Aglomeraţie şi la ieşirea din ţară
Cetăţenii români au stat la coadă nu numai pentru a intra, ci şi pentru a ieşi din ţară. Numai vineri, prin Vama Petea au ieşit din ţară 1.800 de persoane, îmbarcate în 699 de autoturisme. Sâmbătă, numărul lor a scăzut la 1.643, iar duminică la 1.533. Potrivit poliţiştilor de frontieră, pe lângă cetăţenii străini care se întorc acasă, creşterea traficului pe sensul de ieşire din ţară se datorează românilor care merg la cumpărături în Ungaria sau merg să-şi petreacă sărbătorile de iarnă în străinătate.

Szasz Lorand





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts