More


    Bătaie mare pe centura Sătmarului

    =

    centura

    Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri din România a anunţat ieri că au fost depuse 14 oferte pentru construcția drumului de ocolire. Firme din Italia, Spania, Bulgaria, Austria și România vor să construiască cei 19,5 km ai centurii de ocolire a municipiului Satu Mare. Din judeţul Satu Mare au participat firmele Samcif SA și Viakon Drum SRL, în cadrul unei asocieri cu firme din Cluj, București și Bulgaria.

    Concurenţă acerbă la licitaţie
    Cea mai ieftină ofertă a fost depusă de Consinit Zalău, în asociere cu firma spaniolă Corsan Corvian SA și firma franceză Egris România SA, în valoare de 336.183.382 lei. Cele trei firme au și doi subcontractanți, respectiv Iptana București și Good Prod Zalău. Au mai depus oferte: Asocierea Itinera SpA- Collini Lavori SpA- Via Design SRL- 377.940.677 lei; Impresa Construzioni Giuseppe Maltauro Spa- Tecnic Consulting Engineering România SRL- 381.114.000 lei, Astaldi SpA- 384.146.691 lei, SC Poor Construct SRL – 396.048.330 lei, Tirrena Scavi SpA- Societa Italiana per Condotte d’Aqua SpA – 423.535.542 lei, PST Group JSC- SC Specialist Consulting SRL- Napoca Construcții SA- Magenta Construcții& Infrastructura SRL- SC Samcif SA Satu Mare- SC Viakon Drum SRL- 436.961.906 lei, JV SC Strabag- Straco Grup SRL- 439.791.695 lei, Grandi Lavori FINCOSIT SpA- SC Drumuri Bihor SA- 461.988.518 lei, Copisa Constructora Pirenaica SA- Copisa Constructii SRL- Acciona Ingineria SA- 467.992.302 lei, Poledil SRL- Societa Appalti Lavori e Construzioni SpA- E&G Engineering&Graphics SRL – 478.369.011 lei, SC Diferit SRL- SC Asphadif SRL- SC Eco Dif Solutions SRL- SC Keller Geotehnics SRL- SC Boccardo Entreprise SRL- SC Road Consulting&Design Solutions SRL- SC Wins Construct Project- SC Trio ARDECRIJ SRL – 481.993.681 lei, INC SpA – 491.058.823 lei şi Lena Engemharia e Construcoes SA- SC Drum Inserv SRL- CADSIL SRL- SC NV Construct SRL – 533.875.114 lei.

    CNADR a prevăzut 690 milioane lei
    Construcţia drumului de ocolire a municipiului Satu Mare urmează să fie finanțată prin Programul Operational Sectorial de Transport – POS Transport, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADR) prevăzând suma de 693.400.000 lei, adică aproximativ 155 milioane de euro.

    Potrivit proiectului, traseul variantei de ocolire a centurii municipiului Satu Mare se desprinde din DN 19A (km 41 + 900) care este km 0 + 000 al variantei şi are o direcţie sud – nord la limita vestică a Parcului Industrial Sud Satu Mare, traversând la km 1 + 420 pârâul Homorodul Vechi cu un pod de 18,00 m, iar la km 6 + 140 va traversa CF 402 Oradea – Halmeu şi DJ 194 cu un pasaj superior având lungimea de 110,90 m. Ţinând cont că în această parte a municipiului se află zona industriala Satu Mare, s-a prevăzut realizarea de bucle şi bretele pentru deservirea acestei zone. După traversarea căii ferate, traseul variantei se îndreaptă către nord – vest intersectându-se cu DN 19 (km 128 + 000) Oradea – Satu Mare, la km 9 + 665 al variantei. Această intersecţie va fi amenajată denivelat cu un pasaj superior având lungimea de 63,00 m, inclusiv realizarea unei intersecţii la nivel. În continuare varianta de ocolire traversează râul Someş în zona km 11 + 645 cu un pod cu lungimea de 640,85 m (inclusiv viaductele de acces la pod) între digurile de apărare ale municipiului. După traversarea râului Someş, varianta de ocolire intersectează DN 19A (km 55 + 000) la km 13 + 572 al variantei unde va fi amenajată o intersecţie la nivel tip giraţie.

    Szasz Lorand



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img