More


    Dramă pentru o familie din Santău

    =

    santau

    O adevărată tragedie s-a produs ieri la Santău unde doi fraţi minori şi-au pierdut viaţa într-un pârâu după ce gheaţa s-a rupt sub ei. Pompierii şi ambulanţierii s-au străduit mai bine de o jumătate de oră să-i readucă pe cei doi fraţi în simţiri, însă în cele din urmă au trebuit să constate doar decesul lor.

    Cei doi fraţi, în vârstă de 10, respectiv 14 ani, au plecat încă înainte de amiază să se dea pe derdeluş pe pârâul îngheţat din apropierea localităţii Santău. Cum nu i-a văzut de dimineaţă, unul dintre părinţi a plecat să-i caute la vale, unde i-a găsit zăcând pe cei doi. În acel moment, în jurul ore 17.30, a solicitat prin intermediul apelului de urgenţă 112 ajutorul pompierilor.

    Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Aurel Ulici, la acest caz s-a intervenit cu o autospecială a Detaşamentului de Pompieri de la Tăşnad, cu o ambulanţă SMURD, o ambulanţă TIM (Terapie Intensivă Mobilă) şi o ambulanţă de transport, ambele de la Satu Mare. Pompierii i-au scos pe cei doi copii din apă după care au fost predaţi organelor medicale. Medicii şi paramedicii s-au străduit mai bine de o jumătate de oră să-i readucă în simţiri pe cei doi copii, însă nu au reuşit. Cu toate acestea, s-a decis ca cei doi copii să fie transportaţi la Unitatea de Primire Urgenţe pentru a le salva vieţile. Din păcate, însă, după mai multe încercări de resuscitare, medicii au fost nevoiţi să constate decesul celor doi fraţi. Cercetările cu privire la cauzele producerii accidentului şi cauzele care au determinat decesul celor doi fraţi continuă.

    Florin Dura



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img