Emanuel Gyenes, desemnat omul anului

gala

Consiliul Județean Satu Mare a răsplătit şi în acest an performanța, în cadrul celei de-a VII-a ediţii a Galei Laureaților Sătmăreni. Evenimentul a fost găzduit din nou de Filarmonica “Dinu Lipatti” Satu Mare, în cadrul căruia au fost premiate personalitățile cu rezultate remarcabile în domeniile în care activează. Acestea au fost recompensate cu diplome de merit pentru domeniile “Cultură, artă”, “Învățământ, educație”, “Cercetare”, “Social”, “Servicii sociale” și “Mediul de afaceri”. Omul anului 2014 a fost desemnat Emanuel Gyenes. Alți 11 sătmăreni au fost premiați pentru rezultatele lor deosebite în domenii precum Cultură, Învățământ și Educație, Sport, Cercetare, Servicii Sociale și Mediu de Afaceri.

12 câştigători, 12 poveşti de succes
Gala Laureaților și-a desemnat ieri câștigătorii. Nu mai puţin de 12 sătmăreni s-au evidențiat prin rezultatele deosebite obținute în domeniile lor de activitate. Actorul Nagy Orban și-a adjudecat premiul la Cultură, în timp ce la educație au plecat acasă cu statuete profesoara Koczinger Eva și elevii Schefler Barna și Gergo. Iegar Diana a fost câștigătoare în domeniul cercetare. La Sport, din lunga listă a nominalizaților, a fost recompensat Răzvan Ținca. În domeniul economic premiul a mers către firma germană de sisteme electrice Draxlmaier. Satu Mare stă bine la capitolul Servicii Sociale. Rodica Borlan, directoarea Crucii Roșii, dar și Inspectoratul pentru Situații de Urgență au primit premiul pentru munca, devotamentul și sprijinul dat comunității pe care o servesc.

Emanuel Gyenes, încântat de premiu
Emanuel Gyenes a fost desemnat omului anului 2014 în judeţul Satu Mare. “Mani”, cum îi spun apropiaţii, s-a declarat încântat de acest premiu, declarând că această distincţie îl obligă la rezultate pe măsură de acum înainte. “Mă bucur foarte mult că s-au gândit la mine şi mi-au acordat acest premiu. A fost o surpriză mare pentru mine, dar întotdeauna Consiliul Judeţean a fost alături de mine şi am încercat să reprezint judeţul Satu Mare cu foarte mare mândrie şi exact aşa o să fac şi de acum înainte şi voi face tot posibilul să rămână oraşul Satu Mare cât mai sus în sport şi sper să fie alături de mine şi în continuare. Acest premiu mă obligă să obţin rezultate bune în continuare şi sunt mândru de acest lucru”, a spus Emanuel Gyenes.

Succesul, sursă de inspiraţie pentru toţi sătmărenii
Preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, a precizat că speră ca rezultatele obţinute de sătmăreni în diferite domenii să fie o sursă de inspiraţie pentru toţi semenii lor. De asemenea, Adrian Ştef a mai spus că încearcă să extindă domeniile în care Consiliul Judeţean va premia performanţa an de an. “Gala Laureaţilor sătmăreni este la cea de-a VII-a ediţie şi a fost o idee pornită de pe vremea în care eram vicepreşedinte al Consiliului Judeţean. Am observat că sunt foarte multe evenimente şi oameni de cultură care merită să fie promovaţi. Sunt foarte mulţi oameni talentaţi. Dar observând că şi Consiliul Judeţean şi-a extins foarte mult atribuţiile am intrat în contact cu aceşti oameni deosebiţi, care datorită talentului lor merită să fie promovaţi mult mai vizibil. În primul rând, mi-aş dori ca Gala Laureaţilor Sătmăreni să fie un domeniu de inspiraţie pentru tineri. Să aibă repere cu oamenii care au făcut ceva pentru judeţul Satu Mare. Avem oameni de mare talent, pe care îi premiem, care ne promovează numele judeţului Satu Mare oriunde s-ar afla”, a spus preşedintele Adrian Ştef.

Felicitări nominalizaţilor, felicitări Consiliului Judeţean
Prefectul Eugeniu Avram a ţinut să îi felicite pe toţi sătmărenii nominalizaţi în cadrul Galei Laureaţilor Sătmăreni, felicitând, totodată, conducerea Consiliului Judeţean pentru ideea acestui eveniment. “Dat fiind faptul că în sală sunt foarte multe personalităţi care au rezultate de excepţie, pe toţi doresc să îi felicit. Le doresc sănătate, pentru a se putea bucura de rezultatele obţinute şi, de ce nu, să şi le îmbunătăţească pe parcursul anilor. În acelaşi timp aş dori să felicit conducerea Consiliului Judeţean pentru ideea de a organiza acest eveniment şi pentru a susţine acest eveniment ani la rând”, a spus Eugeniu Avram.

Tradiţia continuă
Prima ediţie a Galei Laureaţilor Sătmăreni a avut loc în anul 2008, scopul acestui demers este acela de responsabilizare a comunității locale și implicarea vocațională a tinerei generații în domenii de activitate precum educaţie, cultură, activităţi artistice, sport şi acţiuni sociale – susţin organizatorii.

Ciprian Bâtea

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

VIDEO/FOTO. SĂRBĂTOARE, Dragobetele, CINSTIT cum se cuvine de MOȚII din Gelu. Momente DEOSEBITE

Adevărata sărbătoare a dragostei la români s-a bucurat de onoarea cuvenit din partea locuitorilor satului și a oaspeților lor Încercând să țină piept sărbătorilor comerciale...

ALERTĂ METEO! Vine FURTUNĂ PUTERNICĂ. Vânt de 100 km/h

Meteorologii aU remis recent un cod portocaliu de furtună valabil și asupra județului Satu Mare. Codul portocaliu este valabil din această seară, de la...

TENSIUNI. Electrolux, pe un BUTOI CU PULBERE. Un sindicalist CONCEDIAT ”NOAPTEA CA HOȚII!”

Situația de la Electrolux devine din ce în ce mai tensionată asta după ce un lider de sindicat din fabrică a fost concediat pentru...

CAMPANIE UMANITARĂ pentru ajutorarea FRAȚILOR care și-au pierdut MAMA într-un cumplit ACCIDENT

Oameni cu suflet mare au demarat o campanie umanitară pentru ajutorarea celor doi frați, care au rămas orfani, după ce mama lor, Magdalena Szilagyi,...

FOTOGALERIE. Accident GRAV în Satu Mare. Trei VICTIME. O persoană ÎNCARCERATĂ

Un grav accident de circulație soldat cu rănirea a trei persoane, una dintre ele fiind încarcerată, s-a produs în această dimineață în municipiul Satu...