More


    Excursii pentru elevi organizate de Consiliul Judeţean

    =

    excursii

    Consiliul Județean vrea să promoveze cultura în rândul elevilor. Începând cu acest an instituția își propune să organizeze împreună cu școlile excursii prin județ care să le dea posibilitatea copiilor să învețe istoria și cultura specifică Sătmarului. Printre obiectivele pe care elevii le vor vizita se numără Cuptoarele Dacice de la Medieș, Castelul din Carei, casele memoriale dar și muzeele din municipiu.

    Avem un județ frumos dar prea puțin vizitat chiar de sătmăreni. Aceasta este concluzia la care a ajuns Consiliul Județean. Pentru a schimba situația, instituția și-a propus să promoveze obiectivele turistice culturale și naturale printr-o serie de excursii realizate în parteneriat cu școlile și inspectoratul de resort. “Ne dorim ca prin acest mod copiii să-şi cunoască judeţul. În momentul în care aceştia se vor întâlni cu alţi copii, le vor putea spune acestora frumuseţile Sătmarului. În acest fel, judeţul nostru poate fi promovat din punct de vedere turistic, pentru că acei copii care vor participa la aceste excursii vor şti ce să vorbească despre judeţul în care trăiesc”, a precizat recent preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef.

    Printre obiectivele care vor fi vizitate se numără Castelul din Carei care găzduiește și expoziții permanente, Cuptoarele Dacice dar și Zona Oașului, un adevărat tezaur de tradiții. Conducerea Consiliului Județean este convinsă că dacă cei mici vor începe să își cunoască județul vor putea și să îl promoveze înafara granițelor.

    Pentru început, Consiliul Județean se gândește la două trasee. Unul care să aibă ca scop vizitarea obiectivelor culturale din regiunea de sud a județului și un altul care să se concentreze pe zona de nord.
    Silvia Spanciu



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img