More


    Mai mult de jumătate din capele sunt clandestine

    =

    capela

    Mai mult de jumătate din capelele mortuare existente pe raza judeţului Satu Mare funcţionează în clandestinitate. Şi asta pentru că, potrivit Legii 102/2014 privind cimitirele, crematoriile umane şi serviciile funerare, capelele mortuare – denumite săli de ceremonii funerare – trebuie să fie avizate de către Direcţia de Sănătate Publică (DSP). Doar că, surpriză, numai 23 de astfel de obiective au primit acceptul DSP.

    DSP ştie doar de 23 de capele
    Oficial, Direcţia de Sănătate Publică Satu Mare a avizat doar 23 de aşa-zise capele mortuare, denumite legal săli de ceremonie funerară. În rest, nimeni nu ştie câte funcţionează în clandestinitate. Dar având în vedere că există două municipii, patru oraşe şi 56 de comune, în care există cel puţin teoretic câte o astfel de capelă, ar rezulta mai mult de 60 de astfel de obiective. “Avem 23 de capele care au aviz sanitar, care au documente depuse la Direcţia de Sănătate Publică, care au fost avizate. Câte funcţionează în total în judeţ nu putem să ştim“, a spus dr. Macrina Mihai, inspector superior în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Satu Mare.

    Primăriile ar trebui să ştie
    Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Satu Mare susţin că primarii ar trebui să deţină informaţii mai concrete vizavi de numărul şi legalitatea acestor capele. “Primăriile trebuie să ştie. Tot ce se construieşte este pe baza unui certificat de urbanism, pe care îl eliberează primăria. Dacă primăria solicită de la noi un aviz, noi ştim de construcţia respectivă, dacă nu se solicită nu ştim despre construcţia respectivă“, a mai spus dr. Macrina Mihai.

    Legea nu poate fi respectată
    Legal, oamenilor le este interzis bocitul mortului în casă şi plimbatul cu sicriul deschis până la cimitir. Potrivit legislaţiei în vigoare, priveghiul se va ţine obligatoriu la capelă. Mai exact, la una dintre cele 23 de capele autorizate sanitar. Preoţii susţin că este o lege bună, dar greu de respectat. „Legea e foarte bună, chiar dacă mulţi spun că o să se piardă tradiţia, trebuie să ne conformăm şi noi normelor europene. Este însă o problemă, în Satu Mare nu prea există capele şi nu sunt bani nici măcar pentru refacerea gardurilor, deci nici nu se pune problema ca legea să fie respectată din moment ce nu sunt bani pentru construirea de capele în fiecare localitate“, a spus un preot sub protecţia anonimatului.
    Ciprian Bâtea



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img