Ipoteza potrivit căreia în zona actualei comune Medieşu Aurit a existat un puternic centru al dacilor liberi (secolele II-IV) prinde tot mai mult contur. Aici a fost descoperit cel mai mare centru ceramic din Europa barbară, iar în luna martie a anului 2014 arheologii sătmăreni au descoperit la Colonia Iojibului (comuna Medieşu Aurit) un adevărat centru metalurgic de prelucrare a „fierului de baltă”.
În Bazinul Tisei Superioare, punctul de greutate al cercetării aşezărilor îl reprezintă atelierele de ars ceramica. Acestea sunt amplasate de obicei la marginea aşezărilor, în zonele joase, în apropierea cursurilor de apă. Producţia ceramică s-a dezvoltat exponenţial odată cu transferul tehnologic al producţiei ceramicii ştampilate cenuşii dinspre provincia Dacia, cândva la începutul secolului III d. Hr.
În această perioadă s-au produs transformări pe scară largă în cultura materială la nivelul ceramicii, dispărând aproape total formele şi tehnologiile arhaice dacice sau germanice. În acest peisaj este cu totul excepţional centrul de producţie de la Medieşu Aurit- Şuculeu, care în stadiul actual al cunoştinţelor este singurul care a funcţionat în regiune înainte de transferul tehnologic dinspre provincia Dacia.
Sistem ingenios de construcţie
Atelierele erau specializate pe producţia vaselor de provizii de mari dimensiuni. Cuptoarele, cu un diametru care depăşeşte 2 m, au un perete median masiv care susţinea grătarul, continuând tradiţia din epoca Latène. Din gama produselor lipseşte ceramica ştampilată de influenţă romană.
Atelierul de ars ceramica este compus dintr-un cuptor legat de groapa de deservire prin două canale de foc. Coborârea în groapa de deservire se realiza cu ajutorul treptelor special amenajate, la baza lor fiind întreţinut focul ce ardea în gura canalelor de foc. Vasele erau introduse în cuptor prin orificiul cupolei, aflat la suprafaţa solului, şi erau arse de aerul fierbinte ce pătrundea prin canalele de foc. Sistemul ingenios de construcţie permitea evitarea contactului direct al vaselor cu focul, iar prin amplasarea în pă- mânt a întregului cuptor era minimalizată pierderea căldurii.
Cercetările au început în perioada comunistă
Cercetările arheologice de la Medieşu Aurit – Şuculeu au debutat în 1964, după ce localnicii au semnalat apariţia unor fragmente ceramice de mari dimensiuni pe arătură, până în 1970 fiind cercetate 10 cuptoare de ars ceramica.
Pe parcursul anilor 2009-2011 a fost cercetată prin metoda geomagnetică o suprafaţă de 18 hectare, utilizându-se un echipament geofizic: magnetometru fluxgate Bartington Grad 601-2. În urma acestor măsurători au fost identificate mai multe anomalii puternic magnetice, circulare, probabil corespunzătoare unor cuptoare de ars ceramica (în jur de 200), precum şi altele de dimensiuni mai mici, care pot fi considerate gropi, sau urme ale unor structuri adiacente atelierelor de olărie din vechime.
În anul 2011 au fost reluate săpăturile arheologice. Scopul principal al cercetărilor a fost verificarea datelor oferite de măsurătorile geomagnetice. Au fost descoperite două ateliere de ars ceramica cu câte două cuptoare fiecare, exact pe locul semnalelor magnetice. Astfel a fost validată cercetarea geomagnetică şi existenţa celor cca. 200 de cuptoare, răspândite pe suprafaţa de 18 hectare. Săpăturile au fost continuate în 2012 şi 2013 fiind identificate cel puţin două faze de evoluţie a aşezării.
Centrul ceramic de la Medieşu Aurit , contribuţie semnificativă în preluarea roţii olarului
În stadiul actual al cunoştinţelor, nu se ştie cu exactitate când a fost începută şi când a fost abandonată producţia ceramică de la Medieşu Aurit (a funcţionat cert în sec. II-III d. Hr.), însă având în vedere numărul cuptoarelor putem spune că era cel mai mare centru ceramic al Europei barbare. Indicatorii etnici sunt formele de vase dacice arhaice, modelate cu mâna, cu brâuri alveolate, care au fost aşezate în cuptoare alături de vasele de provizii.
Olarii daci deserveau cu producţia lor un spaţiu geografic întins, formele medieşene de chiupuri regăsindu-se în locuinţele vandale din perioada războaielor marcomanice. Centrul ceramic de la Medieşu Aurit a avut foarte probabil o contribuţie semnificativă în preluarea roţii olarului de către vandali şi în răspândirea ceramicii produse cu această tehnologie la nord de Carpaţi, în sudul Poloniei de azi.
Puternic centru metalurgic
Arheologii sătmăreni au avut marea surpriză să descopere în arealul aceleiaşi zone un adevărat centru metalurgic de prelucrare a „fierului de baltă”.
“Descoperirea este extrem de importantă deoarece rezultatele datării cu C14 ne demonstrează că aceste cuptoare de redus minereul de fier provin din aceeaşi perioadă ca şi cuptoarele de ars ceramică de la Şuculeu (Medieşu Aurit). Toate acestea demonstrează că avem de-a face cu un imens centru al dacilor liberi. Cei de la Şuculeu făceau ceramică, iar dacii de la Colonia Iojibului prelucrau fierul. Ne aşteptăm să găsim în zonă urmele unei vechi cetăţi dacice dar şi morminte princiare, deoarece cu siguranţă locul a avut o importanţă politică covârşitoare la începutul mileniului I”, a declarat şeful Secţiei de Arheologie din cadrul Muzeului Judeţean Satu Mare, Robert Gindele.
Au fost descoperite 52 de cuptoare de redus minereurile de fier dar analizele geomagnetice au arătat că există alte câteva sute de cuptoare. În acest context este clar că zona Medieşului a jucat un rol foarte important în viaţa dacilor liberi.
Nicolae Ghişan
