Oșenii se strâng la ”ciuperca” din Turț



oas

TURŢ, 15 MAI, ORA 10.30

 

Generalul în rezervă VASILE CIOCAN, în calitatea sa de preşedinte,  ne-a informat, că alături de alţi 20 de membri fondatori, un grup de oşeni inimoşi, dornici să păstreze tradiiţile şi cultura străveche, a fost înfiinţată, în mod oficial, Asociaţia Socio-Culturală ŢARA OAŞULUI.

În prezent, reprezentanţii legali lucrează la sigla şi site-ul Asociaţiei. De asemenea, au fost demarate toate formalităţile legale pentru înregistrarea acesteia la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci ( OSIM) din România.

            Reamintim faptul că prima întâlnire a membrilor fondatori, care au iniţiat ideea înfiinţării Asociaţiei Socio-Culturale ŢARA OAŞULUI, a avut loc în acest an, de lăsatu secului,  la Restaurant CRENGUŢA din Satu Mare. Evenimentul a fost marcat de danţurile şi ţâpuriturile tradiţionale specifice Ţării Oaşului, dar şi de portul oşenesc tradiţional. Atunci au fost aduse în discuţie primele obiective ale acestei Asociaţii a Oşenilor, care vizează în primul rând menţinerea vechilor tradiţii şi obiceiuri lăsate urmaşilor de bunicii şi străbunicii, care au trăit de-a lungul secolelor în ţinuturile Ţării Oaşului.

            Primul mare evenimentorganizat de conducerea şi membrii fondatori ai Asociaţiei Socio-Culturale ŢARA OAŞULUI, va avea loc duminică, 15 mai, la Turţ, eveniment care va fi marcat de slujba de sfinţire a noii Ciuperci Tradiţionale Oşeneşti si de Sâmbra Oilor Tradiţională, cu mulsul oilor şi măsurişul laptelui. La acest eveniment istoric vor participa oşeni din toate aşezările Ţării Oaşului, respectiv: Turţ, Negreşti Oaş, Certeze, Tarna Mare, Bixad, Racşa, Prilog, Cămârzana, Gherţa, Călineşti Oaş… Oşenii vor participa la Sfânta Liturghie, care va avea loc în Catedrala ortodoxă din Turţ, de la ora 10.30, iar după ieşirea din biserică toţi ce prezenţi se vor deplasa în parcul din centrul Turţului. Acolo va avea loc slujba de sfinţire a noii Ciuperci Tradiţionale Oşeneşti, construitădin iniţiativa Asociaţiei Socio-Culturale ŢARA OAŞULUI.

            După acest moment religios, oşenii veniţi din toate localităţile Ţării Oaşului vor asista la un regal de danţuri autentice însoţite de tradiţionalele ţâpurituri,ceterele şi zongorele oşeneşti, iar apoi vor participa la Sâmbra Oilor Tradiţională, cu mulsul oilor şi măsurişul laptelui, Sâmbră care se doreşte a fi una autentică, cu obiceiuri oşenesti străvechi, diferită de Sâmbra Oilor de la Certeze, după cumau precizat membrii Asociaţiei Socio-Culturale ŢARA OAŞULUI.  Originalitatea Sâmbrei oilor de la Turţ va fi o surpriză pentru oaspeţii, care vor participa la prima reuniune a oşenilor sub „ciuperca” Asociaţiei Socio-Culturale ŢARA OAŞULUI.

Porţiile Sâmbrei sunt deschise pentru toţi oşenii atât duminică, 15 Mai, cât şi în a se alătura Asociaţiei Socio-Culturale ŢARA OAŞULUI pentru a aduce un aport bunului mers al Asociaţiei, deoarece  pe parcursul acestei acţiuni culturale, conducerea şi cei 20 de membri ai Asociaţiei vor purta discuţii în vederea organizării următoarelor manifestări culturale tradiţionale specifice oşenilor, cu scopul de a promova tradiţia, cultura, danţul si voia buna, moştenite din moşi strămoşi.

Dumitru Timerman





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts