Kereskenyi Gabor a devenit oficial primar



primarie

Instituția Prefectului Satu Mare a convocat ieri, începând cu ora 12.00, ședința de constituire a Consiliului Local Satu Mare şi de învestire în funcţia de primar a lui Kereskenyi Gabor. Din cei 23 de consilieri aleși au fost prezenți 21, lipsind motivat social-democrații Silviu Sumlas şi Dorel Coica.

Prima declarație a noului primar
După depunerea jurământului de primar, Kereskenyi Gabor a spus că trebuie să lase de o parte politica şi să lucreze toţi în folosul comunităţii. “Nu voi fi primarul maghiarilor şi nu voi fi nici primarul românilor, voi fi primarul sătmărenilor, voi fi primarul acelor oameni care cred cu tărie că lucrurile se pot face mai bine pentru acest oraş, acelor sătmăreni care cred cu tărie că acest oraş poate să fie un oraş dezvoltat din nord-vestul Transilvaniei. Doresc, şi sper că sunteţi în asentimentul meu, un oraş unde se întorc tinerii, un oraş cu locuri de muncă bine plătite şi un oraş unde şi vârstnicii beneficiază de respectul cuvenit. Alegerile au trecut, de azi şi oficial începem munca. Trebuie să lăsăm la o parte politica şi trebuie să muncim pentru scopuri comune, pentru binele oraşului nostru. Numai atunci vom avea rezultate, dacă cooperăm. Un singur interes trebuie să existe, şi anume dezvoltarea municipiului Satu Mare, trebuie să recuperăm patru ani pierduţi şi trebuie să redăm respectul pentru municipiul Satu Mare şi pentru locuitorii urbei. Vreau să fim mândri cu toţii de acest oraş. Şanse avem, depinde de noi!”, a declarat Kereskenyi Gabor.

Viceprimari de la PNL
PNL a obținut, cu doar trei consilieri, cele două posturi de viceprimari. Este vorba despre Adrian Albu şi Doina Feher. Din cele 21 de voturi, Adrian Albu şi Doina Feher au obţinut 20 de voturi PENTRU şi unul ÎMPOTRIVĂ.

Ecuații politice
Municipiul Satu Mare va avea un Consiliu Local format din patru partide politice: UDMR, PSD, PNL și ALDE. De fapt, este vorba despre aceeași coloratură politică pe care am avut-o și în cazul vechiului Consiliu Local. Astfel, UDMR va avea 10 consilieri din cele 23 de posturi posibile și obține din nou cele mai multe voturi, dar nu și o majoritate pentru noul primar Kereskenyi Gabor. Totuși, UDMR a obținut un post de consilier în plus față de ultimele alegeri (2012), atunci când s-a ales cu nouă consilieri. PSD a obținut acum șapte posturi de consilieri. PNL are trei consilieri, cu unul în plus față de ultimul Consiliu Local, iar ALDE are tot trei consilieri locali.

consiliu-satu-mare06

Lista noilor consilieri locali
UDMR: Ştefan Gati, Gunthner Tiberiu, Kiss Iosif, Magyar Lorand, Maskulic Csaba, Ştefan Ressler, Szekelyi Otilia, Szocs Peter, Butka Gergelyi, Zsok Janos Csaba. PSD: Dumitru Fanea, Adrian Micle, Dorel Coica, Radu Roca, Manuela Rogoz, Silviu Sumlaş, Octavian Ardelean. ALDE: Marcela Papici, Pugner Robert, Cosmin Raţiu. PNL: Romeo Pop, Adrian Albu, Doina Feher. Liderii de grup sunt următorii: Marcela Papici – ALDE, Adrian Albu – PNL, Magyar Lorand – UDMR, Radu Roca – PSD.

Ciprian Bâtea





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts