Deșeuri periculoase la tot pasul



deseuri-periculoase

Potrivit legislaţiei de Mediu, nu toate deşeurile pot fi aruncate la container şi apoi la groapa de gunoi. Unele produse – cum sunt bateriile auto, uleiurile auto, resturile de solvenţi şi vopseluri, filtrelele de ulei şi de motorină, resturile de pesticide, ambalajele în care au fost substanţe periculoase etc – trebuie predate firmelor specializate. În caz contrar, persoanele găsite vinovate riscă amenzi foarte mari, de până la un miliard de lei vechi!

Puncte de colectare în nouă localități
Potrivit autorizărilor emise de autorităţile sătmărene de mediu, nu mai puțin de 18 firme din judeţul nostru au dreptul să colecteze deşeuri periculoase în vederea neutralizării. Sătmărenii se pot debarasa de bateriile auto, uleiuri, solvenţi, filtre şi alte deşeuri periculoase în mai multe localități din județ, precum Satu Mare, Carei, Tășnad, Negrești, Livada, Turț, Turulung, Ardud și Viile Satu Mare. În schimb, niciuna dintre cele 18 firme menţionate nu este autorizată însă pentru neutralizarea deşeurilor periculoase, activitate pentru care trebuie să apeleze la firmele specializate din Bucureşti sau chiar din străinătate.

Caz concret
Poliţiştii sătmareni specializați în regimul substanțelor periculoase au avut în luna martie a acestui an o supriză de proporții în curtea unei societăți comerciale din Moftinu Mic. Oamenii legii au identificat ca fiind depozitată cantitatea de 1.000 kilograme de îngrășăminte chimice, pentru care nu erau luate măsurile prevăzute de lege de asigurare și protejare față de orice sursă, cu care dacă ar intra în contact ar deveni inflamabile.

Administrator ”cadorisit” cu dosar penal
Cercetările au continuat sub aspectul săvârșirii de către administrator a infracțiunilor de ,,neluarea măsurilor de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor periculoase care au devenit deşeuri,, și ,,nerespectarea obligaţiei de depozitare a îngrăşămintelor chimice şi produselor de protecţie a plantelor numai ambalate şi în locuri protejate,, fapte prevăzute de O.U.G.195/2005, privind protecția mediului.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts