Motoclicletă furată, ascunsă într-un TIR



image

Polițiștii de frontieră l-au prins în Punctul de Trecere al Frontierei de la Petea pe un șofer de TIR care transporta în remorcă o motoccicletă furată din Italia. Pentru curajul său, șoferul a fost recompenesat de către oamenii legii cu un dosar penal.

În data de 12 august a.c., în jurul orei 08.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea, jud. Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, cetățeanul român Gheorghe M., în vârstă de 54 de ani, care conducea un autotractor marca Mercedes, cu care tracta semiremorca marca Schhmitz. Cu ocazia controlului de frontieră, s-a constatat că maramureşeanul transportă în semiremorca o motocicletă marca Suzuki.
În urma verificărilor în bazele de date, s-a constatat că motocicleta figurează ca fiind furată, alertă emisă de către autorităţile italiene la data de 9.02.2016. Drept urmare, motocicleta în valoare de aproximativ 2.000 lei a fost indisponibilizată la sediul SPF Petea până la finalizarea cercetărilor, iar cetățeanul român, este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire.

Cristian Stan





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts