Sărbătoare ca-n poveşti la Tăşnad



tasnad

Aşa cum ne-au obişnuit în ultimii ani, în preajma praznicului de Sfântă Mărie, tășnădenii își sărbătoresc orașul. Iar anul acesta am avut parte de un week-end prelungit, cu un program cultural deosebit de bogat și cu multă distracție.

Manifestările au început sâmbătă cu multe activități culturale, programe pentru copii, competiții sportive și spectacole ale interpreților și formațiilor locale, printre care s-au numărat și dansatorii “irlandezi” de la Celtic Feet, celebri deja în țară și peste hotare.

Duminică a fost o zi dedicată manifestărilor culturale de calitate, fie că e vorba de vernisaje de expoziții sau recitalul extraordinar al trupei Operei Maghiare de Stat din Cluj, iar vedetele care au umplut centrul orășelului cu un public cum demult nu s-a mai văzut au fost îndrăgiții membri ai trupei Compact. Seara s-a încheiat cu un superb show de lasere și discotecă în aer liber.

Programul a continuat ieri cu manifestări culturale de aceeași calitate, iar pe scenă aseară au urcat prietenii noştrii de la XXL Band şi faimoşii maramureşeni, cântăreți de muzică populară, Cornelia și Lupu Rednic.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts