Satele Unite în varianta românească



satele-romanesti-(1)

Numărătoarea inversă a început pentru vecinii noștri din Maramureș. La câțiva kilometri de Țara Oașului, loc în care se desfășoară renumita Sâmbra Oilor, va avea loc, în câteva zile, o sărbătoare semnificativă în ceea ce privește dragostea de tradiție și autentic. Peter Hurley, fondatorul Asociației Interculturale de Tradiții,organizează pentru al șaptelea an consecutiv proiectul ”Drumul Lung spre Cimitirul Vesel”.

Evenimentul va avea loc în perioada 14 – 21 august, având ca și scop păstrarea valorilor tradiționale prin programele pregătite, care se vor desfășura în cadrul acestor șapte zile. Cele șapte zile vor contopi, prin diferite activități, două lumi aparent diferite, urbanul cu ruralul, pentru a arăta faptul că în fața strămoșiei suntem cu toții egali.

satele-romanesti-(4)
”Într-un efort comunitar cu adevărat impresionant și remarcabil la nivel național, nemaiîntâlnit într-un festival în România, toate cele 63 de sate din țara Maramureșului s-au activat să participe, fiecare cu câte un eveniment — mai mic sau mai mare — unde vizitatorii pot să se întâlnească cu valorile autentice ale satului tradițional. S-a pregătit o serie impresionantă de interacțiuni, noi le zicem micro-călătorii, concepute pentru oameni cu interese diferite și specifice, dar toți conectați la un scop comun: descoperirea și aprecierea culturii satului tradițional viu, o călătorie plăcută și sănătoasă către propriile obârșii. Creăm punți! Punți între rural și urban — fie acesta urban românesc sau străin. Punți între generații — mai ales generații din zona rurală, mai ales în Maramureș. Vrem să confirmăm că valorile autentice au relevanță pentru tineri, din oraș și din sat”, a spus Peter Hurley.

sate-romanesti

Programul este unul de excepție, reunind toate cele 63 de sate ale Maramureșului sub conceptul de Sate Unite ale Maramureșului, prezentându-și fiecare în parte tradiția, obiceiurile și frumusețea deosebită a satului. Nu este exclus ca în viitor și județul Satu Mare să preia această idee și să pornească un proiect prin care să promoveze autenticitatea și frumusețea satelor și a tradițiilor noastre.

Ioana Simion

satele-romanesti-(3)





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts