Zile pline de culoare în orașul Ardud



ardud

Două mari sărbători s-au încheiat cu succes ieri în orașul Ardud. Ardudenii, împreună cu toți cei care au avut prilejul de a trece prin Ardud, au avut parte de două zile pline de voie bună și programe diverse. Începând de duminică, când a avut loc festivalul folcloric ”Cetatea Codrului, și până luni, când a fost sărbătorită Ziua Cetății Ardud, ardudenii s-au distrat de minune într-o atmosferă veselă și plină de viață.

Festivalul folcoric ”Cetatea Codrului” a ajuns la cea de-a IV-a ediție cu mare succes, organizatorii mărturisind că și anul acesta sărbătoarea a fost la fel de bine primită de ardudeni ca și în ceilalți ani. Duminică, începând cu ora 17.00, tradiția și autenticul au făcut legea în Ardud.

”Inițiativa lansării acestui festival a avut loc cu mulți ani în urmă când am considerat că este necesar să promovăm tradițiile populare și obiceiurile din zona Ardudului, a codrului. Ardudul, pe lângă cetatea pe care o avem, mai este numit și Cetatea Codrului, motiv pentru care numele festivalului este sugestiv ”Cetatea Codrului”. Totodată, festivalul a venit și ca o nevoie de a pune în valoare artiștii noștri deoarece, de-a lungul anilor, am mai desfășurat și alte activități culturale bogate”, a spus primarul Duma.

Ziua Cetății Ardud a avut loc luni, începând cu ora 17.00, când pe scenă au urcat artiști atât din județul Satu Mare, cât și din întreaga țară. Artiștii cunoscuți pe plan național au urcat pe scenă începând cu ora 21.30, când spiritele s-au încins. Aceștia au creat o atmosferă de vis pentru toți cei prezenți, ardudenii declarându-se în final extrem de mulțumiți de invitații speciali pe care i-au avut la ei în oraș.

Primarul orașului Ardud, Ovidiu Duma, a spus că aceste evenimente sunt organizate pentru a promova tradiția și valorile orașului, dar se consideră a fi și un bun prilej pentru ca locuitorii orașului să stea împreună într-o atmosferă frumoasă și veselă.

Ioana Simion





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts