Expoziţie comemorativă, “Ferenc Puskas”, la Satu Mare



puskas

Încurajaţi oarecum de succesul avut în urmă cu doi ani când peste 5000 de sătmăreni au vizitat expoziţia fostului Balon de Aur al fotbalului maghiar, Albert Florian, cei de la UDMR le oferă o nouă surpriză pasionaţilor de fotbal, şi nu numai.

Astfel, începând cu 22 octombrie la Muzeul Judeţean va fi deschisă o expoziţie dedicată fostului mare fotbalist maghiar, Puskas Ferenc.

Primarul Kereskenyi Gabor împreună cu consilierul local Magyar Lorand au organizat ieri o conferinţă de presă în care au oferit detalii despre acest eveniment.

Expoziţia se leagă şi de comemorarea în această toamnă a 60 de ani de la Revoluţia anticomunistă din Ungaria iar organizatorii sunt extrem de bucuroşi că după Londra, exponatele vor ajunge şi la Satu Mare.

“ Puskas Ferenc a fost şi un simbol al acelei perioade zbuciumate din istoria Ungariei. Se ştie că a făcut parte din generaţia de aur a fotbalului maghiar ce a jucat o finală de Campionat Mondial şi a cucerit aurul olimpic. Sperăm ca sătmărenii să vină în număr mare la acest eveniment” a spus primarul Kereskenyi Gabor. Expoziţia va putea fi vizitată între 22 octombrie şi 4 noiembrie.

udmr1

Consilierul local, Magyar Lorand a declarat că 80 % din costurile acestei expoziţii sunt asigurate din sponsorizări şi 20 % de la bugetul local. Suma totală se ridică la 45000 lei. Vor fi peste 200 de obiecte ce i-au aparţinut lui Puskas Ferenc, printre ele şi medalia olimpică de aur cucerită la Helsinki sau tricourile cu care a câştigat Cupa Campionilor Europeni cu Real Madrid.

PUSKAS FERENC
Ferenc Puskás (n. 2 aprilie 1927 – d. 17 noiembrie 2006), pe numele complet Ferenc Puskás Biró, născut Ferenc Purczeld, a fost un fotbalist și antrenor de fotbal maghiar. Puskás este considerat drept unul dintre cei mai mari fotbaliști ai secolului al XX-lea, fiind recunoscut în 1995 de IFFHS drept cel mai mare golgheter al secolului trecut. A condus echipa națională de fotbal a Ungariei la cucerirea medaliei de aur la Jocurile Olimpice din 1952 și la un loc în finala Cupei Mondiale din 1954, pierdută în fața Germaniei cu scorul de 2-3. Puskás a marcat 84 de goluri în 85 de selecții pe Ungaria, evoluând și de 4 ori pentru Spania. A marcat 512 goluri în 528 de meciuri jucate în cariera sa. În octombrie 2009, FIFA a anunțat introducerea premiului Premiul Puskás, acordat fotbalistului care a marcat „cel mai frumos gol” din ultimul sezon.

Ioana Simion





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts