Schimbare de antrenor la Recolta Dorolț



estinca

Nou promovată în Liga a 3-a, Recolta Dorolț a avut un început extrem de modest de campionat. Echipa formată în mare parte din jucători tineri nu a reușit să câștige niciun punct din cele șase etape scurse până acum iar după înfrângerea din ultima rundă de la ASA II Târgu Mureș conducerea clubului a decis că e momentul unui șoc, al unei schimbări.

Iar cum pentru lipsa rezultatelor primul care plătește e antrenorul și la Dorolț, conducerea împreună cu principalul Mihai Sabău au ajuns la un acord în această săptămână pentru rezilierea de comun acord a înțelegerii.

” Ne-am strâns mâna, rămânem prieteni și îi mulțumim pentru tot ce a făcut până acum bun la acestă echipă. E o despărțire amiabilă, de comun acord, dar spre binele echipei e mai bine așa” spun oficialii celor de la Recolta Dorolț.

Cei de la Recolta recunosc că au purtat discuții cu mai mulți tehnicieni sătmăreni cu licență măcar pentru liga a 3-a dar deocamdată se va merge pe varianta numirii lui Andrei Estinca . Fostul rapidist va fi ajutat de secundul Mandi Attila cel care se ocupa și de echipa a doua.

Recolta e pe ultimul loc în C5 fără niciun punct iar etapa următoare va juca în deplasare la FC Bistrița.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts