Născută în ultima zi a anului 1913, la Carei, Klara Markus a fost deportată într-un ghetou de evrei din Budapesta, oraş în care avea să muncească pentru prima dată, la o fabrică de confecţionat umbrele. A avut noroc pentru că sora sa mai mare şi mama sa au fost deportate direct la Auschwitz şi nu le-a mai văzut niciodată. După doi ani petrecuţi în capitala Ungariei viaţa ei lua o turnură dramatică. Fără explicaţii, Klara a fost trimisă în lagărul de la Dachau, însă Dumnezeu a scăpat-o de moarte ca prin minune. N-a rămas decât o săptămână după care a luat drumul unui alt loc al morţii: lagărul Ravensbruck. Un loc recunoscut pentru că acolo şi-au găsit sfârşitul mii de femei. Klara a continuat să fie ocrotită de divinatate, însă nu pentru multă vreme. A fost deportată la Auschwitz, acolo unde muriseră cele mai dragi persoane din viaţa ei. Norocul părea să se sfârşească pentru tânăra de atunci din Satu Mare. Urma să fie gazată. Numai că în ziua în care trebuia să se petreacă nenorocirea, naziştii au rămas fără rezerva de gaz.
Acum doi ani, când împlinea venerabila vârstă de 101 ani, prestigiosul cotidian Daily Mail a oferit un spaţiu generos sătmărencei, povestea acesteia făcând înconjurul lumii.
”Mama mea și celelalte surori au fost duse direct la Auschwitz. Nu le-am mai văzut niciodată. Când am întrebat de ele, membrii SS mi-au răspuns scurt: poate ar trebui să le căutați prin fum și cenușă și au râs”.
Klara Markus ajunge în Dachau în 20 octombrie 1944, iar o săptămână mai târziu a fost trimisă la lagărul de femei din Ravensbruck, înainte să fie transportată la Auschwitz.
„Am trecut prin aproape toate lagărele de pe teritoriul Germaniei. Condiţiile erau aceleaşi peste tot. Adormeam cu lacrimi în ochi, cu dor de mama mea, de surorile mele. Cu foamea m-am obişnuit, cu durerea în suflet, nu. Zi de zi eram umiliţi, chinuiţi, eram înconjurată de moarte şi de mizerie multă, mai ales de cea sufletească a torţionarilor nostri. Dumnezeu m-a vegheat în acea zi. Am fost aleasă spre finalul zilei împreună cu un grup de alte femei şi am fost pregătite pentru a fi trimise la camera de gazare. Însă atunci când gardienii ne-au băgat în cameră şi au dat drumul robinetului de gaz, au văzut că nu mai era gaz. Unul dintre gardieni a glumit spunând că este ziua noastră norocoasă pentru că deja omorâseră atât de mulţi deţinuţi şi nu mai era gaz şi pentru noi”, a continuat fosta deţinută de la Auschwitz, potrivit dailymail.co.uk
Atunci, Klara și-a dat seama că nu mai are nimic de pierdut și a evadat din lagărul morții. Pe atunci avea 30 de ani și cântărea numai 32 de kilograme. A străbătut un drum de cinci luni până în Carei. Când a ajuns, a constatat cu groază că nu a mai rămas nimic din ce lăsase, nici casă și nici familie. ”Nu mai aveam pe nimeni în Carei, aşa că am venit la Sighet, unde speram să-mi găsesc o parte din neamuri”, povesteşte supravieţuitoarea Holocaustului. O săptămână mai târziu, l-a întâlnit pe cel care avea să-i devină soț, Andrei Markus, cu 12 ani mai în vârstă decât ea.
Deși a trecut mult timp de la îngrozitorul act de masacrare a evreilor, Klara mărturisește că nu trece nici măcar o zi fără să se gândească la ororile pe care le-a trăit. ”Sunt capabilă să iert, însă nu uit. Oricât am încercat de-a lungul vieţii să uit toate ororile prin care am trecut, nu am reuşit. Noi, supravieţuitorii Holocaustului, purtăm povara unor amintiri de o cruzime ce nu poate fi pusă în cuvinte”, explica bătrâna.
