Accident mortal la Turț



O manevră de depășire efectuată neregulamentar a fost cauza unui accident rutier soldat cu decesul unei persoane. Joi, în jurul orei 18.25, Poliţia a fost sesizată despre producerea unui accident rutier între localitățile Turț și Băbești. La fața locului s-a stabilit că un bărbat de 34 de ani din Drăgușeni, județul Satu Mare, care se deplasa cu o autoutilitară pe DJ 109 L, între localitățile Turț și Băbești, pe fondul efectuării unei manevre neregulamentare de depășire, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un atelaj hipo, care circula din sens opus. În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea gravă a căruțașului, un bărbat de 60 de ani din Turț, care, cu toate eforturile depuse de echipajul SMURD prezent la fața locului, nu a răspuns manevrelor de resuscitare și a decedat. Conducătorul auto, rănit și el în accident, a fost testat cu aparatul etilotest şi s-a constatat că nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts