More


    Alexandra Prodaniuc şi al ei pian fermecat

    =

    prodaniuc-alexandra1

    Alexandra Prodaniuc (24 de ani) este cotată ca una dintre cele mai talentate şi de succes pianiste ale Sătmarului. Până în clasa a VIII-a a studiat pianul la Liceul de Artă “Aurel Popp”, secţia pian, în clasa profesoarei Anamaria Manfredi. La doar 11 ani a susţinut primul concert cu orchestra Filarmonicii Dinu Lipatti iar un an mai târziu a câştigat locul I la Olimpiada Naţională de interpretare. Talentul desăvârşit de care a dat dovadă pianista nu a fost trecut cu vederea şi în consecinţă Alexandrei i s-a oferit posibilitatea de a studia în capitala valsului şi al pianului, Viena. A dat admitere la Konservatorium Wien Privatuniversitat, o instituţie de mare calibru unde anual sunt admişi 850 de tineri din 50 de ţări cu abilităţi în muzică, dans şi actorie. A avut şansa să studieze în clasa profesoarei Doris Adam, o somitate în domeniu.

    De şase ani Alexandra este stabilită în Viena, oraşul care respiră prin toţi porii cultură şi unde a reuşit deja să-şi facă o carieră.

    GNV – Ce ai mai făcut în ultimii şase ani de când nu ne-am mai întâlnit?
    A.P. – S-au întâmplat multe de atunci. În primul rând, lucrul de care sunt cea mai mândră este că mi-am încheiat licenţa şi masteratul la conservatorul din Viena, cu brio! Pe lângă am mai avut două colaborări cu orchestra “Dinu Lipatti” din Satu Mare, recitaluri în Viena, Ungaria şi România, şi participări la concursuri, printre care concursul internaţional “Béla Bartók” din Viena, unde am câstigat locul trei. Pot să spun că cea mai mare realizare în ultimii ani a fost să am onoarea să lucrez cu maestrul Daniel Barenboim într-un masterclas organizat prin preselecţie unde, din 10 participanţi, am fost prima aleasă.

    GNV – Am înţeles că eşti prinsă momentan şi într-un proiect muzical interesant. Despre ce este vorba?
    A.P – Da, este vorba de Bataclana Quintet, un proiect neplănuit. Ne-am decis să cântăm împreună datorită examenului meu de disertaţie, unde era obligatoriu să prezint şi repertoriu de muzică de cameră. Întâmplător, prin profesoara Cornelia Radschiner, am decis să lucrăm împreună piese de Astor Piazzolla. Aşa a început de fapt proiectul nostru. Văzând reacţia publicului la examenul meu, ne-am decis să intrăm serios în horă şi să încercăm să ne lansăm, cu un alt stil de muzică, stil care este chiar foarte rar prezentat publicului din ziua de azi. Prin urmare, am decis să participăm la un concurs organizat în conservatorul meu, unde momentan studiez pedagogie în muzică, si spre bucuria noastră am şi câştigat, impresionând atât juriul din conservator, cât si cel din finală care era format din membri externi ai facultăţii.

    prodaniuc-alexandra2

    GNV – Din cine este format acest quintet?
    A.P. – Grupul nostru este unul multietnic: Miloš Avramović din Serbia la bandoneon, Angélica Martínez din Columbia la contrabas, Daniel Arias Holguín din Columbia la vioară, şi Simon Roguljić din Slovenia la chitară. Toţi suntem studenţi licenţiaţi şi masteranzi, majoritatea la Musik und Kunst Privatuniversität, în Viena, Daniel Arias la Universitatea de muzică şi arte Viena (Universität für Musik und darstellende Kunst Wien), iar Miloš Avramović studiază la Anton Bruckner Privatuniversität, în Linz.

    GNV – Ce planuri aveţi cu acest proiect muzical?
    A.P. – Ţelul nostru este să creştem şi să ajungem să concertăm în toată lumea, axându-ne pe genuri de muzică precum tango argentinian, lucrări ale lui Astor Piazzolla, muzică latino-americană, şi diverse aranjamente ale unor bijuterii muzicale clasice. Am avut şi primele confirmări ale valorii noastre în urmă cu ceva timp fiind câstigătorii unui concurs unde am fost premiaţi în bani, cu un concert în ORF Radiokulturhaus, şi o invitaţie în iunie, să concertăm în sala de concerte a Palatului Schönbrunn.

    GNV – Cum se prezintă Viena înaintea sărbătorilor de iarnă?
    A.P. – Ca de obicei, Viena rămâne oraşul oportunităţilor în muzica clasică. Pentru mine este oraşul ideal, unde mă inspir şi mă dezvolt din muzică. Atmosfera înainte de Crăciun este una foarte activă, deoarece sunt mulţi turişti, iar localnicii îşi fac cumpărăturile pentru sărbători. Aici este o senzaţie plăcută, mereu se întâmplă ceva în capitala Austriei.

    prodaniuc-alexandra3

    GNV – Ce proiecte viitoare ai în agendă?
    A.P. – Un viitor proiect, care are loc în cadrul concertului de Anul Nou al filarmonicii sătmărene, este colaborarea mea cu pianista Alexa Stier, actualmente studentă în Scoţia. Am decis împreună cu profesoara noastră Manfredi Annamaria, să readucem puţin spiritul clasei dânsei, pregătind un concert la două piane şi orchestra de Sain-Saens, şi anume: Carnavalul Animalelor.

    Nicolae Ghişan



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img