More


    Aproape 1.700 de sătmăreni s-au prezentat la urne, dar nu au votat

    =

    prezenta-satmarenilor-la-vot

    La scrutinul electoral de duminică, la nivelul județului Satu Mare au fost înregistrate foarte multe voturi nule și voturi albe, adică pe care nu s-a pus nicio ștampilă. Preşedintele Biroului Electoral de Circumscripţie 32 Satu Mare, judecătorul Remus Nemeş, a prezentat ieri, într-o conferinţă de presă, rezultatele complete ale alegerilor parlamentare.

    Voturi nule și albe
    În deschiderea conferinței de presă, prefectul Radu Bud a declarat că alegerile s-au desfăşurat fără probleme deosebite, şi un lucru foarte important, fără suspiciuni de fraudă. Prezenţa la vot în judeţul Satu Mare a fost de 34,96%, exprimându-şi acest drept 110.576 de persoane. Datele finale, la Camera Deputaţilor, arată că 2.116 voturi au fost declarate nule, iar 729 voturi au fost albe, adică nu s-a aplicat ştampila VOTAT. La Senat au fost 1.876 de voturi nule şi 957 de voturi albe. Cu alte cuvinte, la acest scrutin electoral, în județ au fost înregistrate 3.992 voturi nule și 1.686 de voturi albe.

    UDMR a câștigat detașat în județ
    În ceea ce privește rezultatele oficiale, acestea arată că UDMR a câștigat detașat în județ, atât la Senat cât și la Camera Deputaților obținând circa 40%, urmat de PSD, circa 30% și PNL, circa 16%.

    La Camera Deputaţílor, UDMR a câştigat cu 42.957 voturi – 39,88%, urmat de PSD 31.087 voturi – 28,86%, PNL 16.278 voturi – 15,11% şi ALDE 5.490 voturi – 5,09%, USR – 3.375 voturi – 3,13%, PMP – 2.979 voturi – 2,76%, PRU – 2.543 voturi – 2,36%.

    La Senat, clasamentul complet arată că UDMR a obţinut 43.108 voturi – 40,02%, PSD 31.382 – 29,13%, PNL 16.643 – 15,45%, ALDE 5.587 – 5,18%, USR 3515 – 3,26%, PMP 2868 – 2,66%, PRU 2308 – 2,14%.
    Ioana Simion



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img