Descoperiri remarcabile pe “drumul sării” care trecea prin Satu Mare



drumul-sarii2

Potrivit informaţiilor furnizate de arheologul sătmărean Liviu Marta, concentrarea depozitelor sătmărene corespunde unei zone bogate în resurse alimentare, zonă aglomerată de aşezări deschise ce au între ele două aşezări fortificate, situate foarte aproape una de alta. Locuirea intensă, efortul de fortificare şi concentrarea de ofrande din zona de sud a Sătmarului pare să depăşească strict o valorificare locală a resurselor şi ar putea avea la bază resurse mai complexe.

Practic se poate observa cum toate depozitele de bronzuri se înşiruie pe traseul care în Evul Mediu este cunoscut sub denumirea de “drumul sării”. Documentele din Evul Mediu arată că prin zona de sud a actualului judeţ Satu Mare, cândva parte a comitatului Solnocul de Mijloc, trecea “drumul sării” care pornea de la salinele din nordul Transilvaniei şi apoi trecea prin Poarta Meseşană, terasa Crasnei, dealurile Tăşnadului, terasa Ierului şi marginea sudică a Câmpiei Nirului şi nordul Bihorului, atingând Tisa la Szolnok. Desigur că proiectarea şi repetarea în preistorie a unor fenomene istorice este o ipoteză ce nu poate fi dovedită cu certitudine.

Însă dincolo de nevoia perpetuă de sare şi de geografia care determină utilizarea aceloraşi zone de extracţie şi aceloraşi trasee pentru căile de comunicaţie, recent s–au conturat câteva indicii serioase referitoare la utilizarea în preistorie a “drumului sării” din Evul Mediu, drum ce lega Transilvania de zona de nord a Alföldului. Cercetări realizate în ultimii ani în exploatarea preistorică de sare de la Beclean – Băile Figa (nordul Transilvaniei) au scos în evidenţă o utilizare intensă a acesteia pe parcursul epocii bronzului.

Deosebit de interesant este faptul că punctul culminant al procesului de exploatare a sării datează în secolele XII–IX înainte de Hristos. Este de remarcat faptul că cercetările au documentat un sistem complex de exploatare, prin care erau extrase cantităţi mari de sare, cantităţi care depăşeau cu mult nevoile locale.

Trebuie menţionat că România este o ţară ale cărei resurse naturale de sare sunt printre cele mai bogate din lume, deţinând totodată cele mai vechi mărturii arheologice ale valorificării acestor resurse: zăcăminte de sare gemă, izvoare de apă sărată, bălţi, fântâni amenajate, lacuri.

Din cele mai vechi timpuri, sarea a reprezentat nu doar o metodă de conservare a cărnii, laptelui (brânzei) şi a legumelor, ci şi ca monedă de schimb. Soldaţii din Evul Mediu îşi primeau solda în bucăţi de sare, mineralul fiind preferat unor monede cu valoare fluctuantă. Însăşi cuvântul “salariu” vine de la faptul că soldaţii romani îşi primeau o parte din soldă… în sare.

Sarea a jucat, şi joacă în continuare, un rol deosebit de important în evoluţia societăţii umane. Dincolo de utilitatea practică a acestui mineral trebuie subliniat şi faptul că în societăţile tradiţionale i se atribuie şi o serie de proprietăţi imaginare, simbolistica sării fiind foarte variată. Cele mai cunoscute valori simbolice ale sării sunt: sarea ca element primordial, sarea ca element purificator, sarea ca simbol al ospitalităţii şi al frăţiei.

“Un posibil traseu al drumului pe care era comercializată sarea transilvăneană în epoca târzie a bronzului este jalonat de fortificaţiile de la Dej, Moigrad, Şimleul Silvaniei, Derşida, Căuaş, Andrid. Pare să nu fie întâmplător faptul că aceste fortificaţii “se aglomerează” pe aceeaşi rută pe care a funcţionat în Evul Mediu drumul sării, marcând punctele strategice ale acestuia (Dej, Moigrad, Derşida, Andrid)” , ne-a declarat Liviu Marta.

Este relevant faptul că aceste aşezări au fost construite în vremea culturii Gava, când, pe de o parte, în salina de la Băile Figa a fost documentată cea mai intensă exploatare, iar, pe de altă parte, în întreaga zonă a Alfoldului se constată o locuire extrem de intensă. Faptul că o stopare aproape totală a exploatării sării la Băile Figa are loc odată cu încetarea existenţei fortificaţiilor de pe drumul sării şi cu declinul culturii Gava arată un nou element de corelaţie între locuirea din zona Alfoldului şi salinele din nordul Transilvaniei.

drumul-sarii1

O bună conectare la reţeaua europeană de comunicaţie poate să se constate în depozitul de la Pir, unde există piese ce sunt specifice unor regiuni îndepărtate. Este cazul pandantivului ajurat şi a unor topoare-celt ce sunt specifice zonei sud–alpine, respectiv a unui celt cu analogii în zona de sud a Poloniei. O legare de activităţile de pe traseee de comunicaţie a depozitelor sătmărene din perioada secolelor XI–IX înainte de Hristos poate să explice poziţionarea locurilor de descoperire. Marea majoritate a depozitelor au fost descoperite în zona unor căi de comunicaţii: terase de râuri (Giorocuta, Pir), în zona unor cumpene de ape (Pişcolt şi Sărvăzel) sau în apropierea imediată a unor fortificaţii (Căuaş).

Nicolae Ghişan





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts