Românul care crede în relansarea relaţiilor economice cu Rusia



lavrincik1

Într-o perioadă în care relaţiile politice dar şi economice ale României cu Rusia nu sunt în cele mai bune faze, un director de fabrică sătmărean crede că România trebuie să-şi dezvolte relaţii economice cu această ţară. Fabrica de mobilă pe care o conduce exportă mare parte a producţei în Rusia şi el crede că mărfurile româneşti sunt cerute pe piaţa rusească.

Gabriel Lavrincic este considerat unul dintre cei mai buni cunoscători a tot ce înseamnă spaţiu ex-sovietic. De altfel chiar el se recomandă un bun “specialist” iar mulţi îi spun “expert sovietic”. El crede că în acest spaţiu sintagma “mărfuri românesti” (aceasta însemnând “mobilă românească”, “încălţăminte românească, “textile româneşti”, ”vinuri româneşti”, “medicamente româneşti”, “produse alimentare/ legume/ fructe româneşti”, “mecanică şi utilaje românesti” etc.) este încă foarte cunoscută şi apreciată la fel de bine ca sintagma “parfumuri franţuzeşti” sau “blugi americani”. Pentru îmbunătăţirea relaţiilor economice dintre cele două ţări, sătmăreanul a editat un dicţionar de conversaţie româno-rus. Într-o perioadă în care relaţiile româno-ruse nu sunt cele mai cordiale Gabriel Lavrincic este de părere că, politicienii din România trebuie să ia exemplul altor ţări importante din Uniunea Europeană şi din lume care în pofida „aşa-ziselor sancţiuni“ fac tot posibilul să îşi menţină şi chiar să dezvolte relaţiile comerciale cu Rusia.

“Ideile preconcepute dintre români şi ruşi ar trebui să dispară prin construirea bilaterală de punţi de dialog la toate nivelurile care să ducă la relansarea relaţiilor politico-diplomatice, economice, culturale între România şi Rusia” concluzionează Lavrincic.

lavrincik2

De altfel, într-o postare editată recent pe facebook acesta ţinea să reamintească clasei politice din România următoarele lucruri: “Aici la Moscova în mediul politic şi economic se simte foarte puternic prietenia/viitoarea alianţă Trump-Putin. În mediul de afaceri internaţional aceasta este receptionată ca şi o schimbare necesară şi deosebit de propice pentru cei care fac afaceri cu Rusia şi nu numai. Clasa politică din România nu înţelege că lumea a intrat într-un nou ciclu istoric …. se pare că politicienii români încă dorm….Tot aici la Moscova în mediul internaţional de afaceri americanii şi occidentalii spun că politicienii români care până ieri au fost anti Trump se vor trezi degeaba pentru că nu vor fi luati in seamă.”

I-a mobilat palatul preşedintelui Turkmenistanului
În calitatea lui de director comerţ export al fabricii Simex (cel mai mare producător de mobilă din România şi estul Europei) dar şi ca si om de afaceri hiperactiv cunoaşte şi înţelege foarte bine mecanismele de funcţionare ce ţin de piaţa rusă, respectiv cea Euroasiatică. A atras şi aduce regulat în România oameni de afaceri străini interesaţi de industria lemnului cărora le-a prezentat aproape toate fabricile de mobilă din judetele Sălaj şi Satu Mare, iar in acest moment impreuna cu mai multi oameni de afaceri si “persoane cheie” din Federaţia Rusă dezvoltă şi promovează industria românească de mobilă, care pe piaţa rusă este un brand născut în perioada sovietică.

lavrincik3

Una dintre marile lui realizări in compania Simex Grup este aceea că a convins preşedintele Administraţiei Prezidenţiale din Turkmenistan să mobileze Palatul Prezidenţial cu mobilă românească produsă de compania Simex Grup. Pentru realizarea acestui obiectiv a călătorit foarte des în Turkmenistan, pentru a-şi convinge interlocutorii de calitatea mobilei româneşti şi de a recepţiona “gustul turkmenilor” în materie de mobile. Prin urmare azi preşedintele Turkmenistanului, Gurbanguli Berdimuhamedov, îşi derulează discuţiile, întâlnirile oficiale cu omologii săi aşezaţi în fotolii produse de fabrica Simex.

Nicolae Ghişan





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts