More


    Sancțiune pentru vinovatul transportului bradului cu ambulanța

    =

    ambulanta

    Cel care se face vinovat de transportul bradului cu ambulanța a fost sancționat de conducerea Serviciului Județean de Ambulanță. Sancțiunea i-a fost adusă la cunoștință. A scăpat ieftin deoarece putea fi chiar concediat.

    În urma anchetei administrative derulate la Serviciul Județean de Ambulanță (SJA) Satu Mare în cazul bradului transportat cu o autospecială a ambulanței, lucru petrecut marți, s-a decis diminuarea cu 15%, pe o perioadă de trei luni, a tehnicianului auto care se face vinovat de acest fapt. Decizia a fost luată de către toți membrii comisiei de anchetă cu excepția managerului SJA, Gabriela Opriș, care a fost de părere că ar trebui încetat raportul de muncă cu vinovatul în cauză, dar având în vedere că este la prima abatere s-a decis, în cele din urmă, doar diminuarea salariului pe cele trei luni.

    Conducerea SJA mai precizează că autospeciala în cauză, SM 39 AMB, este o ambulanță de transport și nu una de urgență și că solicitările la 112 de ieri au fost onorate cu același număr de echipaje ca în fiecare tură de lucru, iar pacienții nu au avut de suferit în urma acestui fapt. De asemenea, se mai arată că în urma acestui incident nu au fost aduse prejudicii pacienților cărora Ambulanța Satu Mare le acordă asistență medicală de urgență și transport, prejudiciul fiind exclusiv unul de imagine al SJA.

    Conducerea SJA își cere scuze pacienților și dă asigurări că astfel de evenimente nu se vor mai întâmpla.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img