Sărbătorile şi obiceiurile huţulilor maramureşeni



hutulii

Huţulii sau huţanii sunt un subgrup etnic ce trăieşte în Bucovina, Maramureş, Transcarpatia şi Pocuţia

Deşi reprezintă o etnie foarte veche pe meleagurile noastre, nu foarte multă lume cunoaşte istoria şi tradiţia huţulilor din Maramureş. Majoritatea dintre ei trăiesc în satele de slavi de pe Valea Ruscovei şi în special în zona Bistra.Huţulii sunt o ramură a neamului ucrainean, însă este greu de precizat cuexactitatea perioada apariţiei lor în aceste locuri, deoarece de-a lungul timpuluiau fost recunoscuţi sub diverse nume.

Istoricii îi consideră ca având origini dacice, slave, cumanice sau chiar mongole. Nicolae Iorga a scris că huţanii sunt ţărani români deznaţionalizaţi. După Eminescu, aceşti huţuli sunt dacii slavizaţi, pe când românii sunt dacii romanizati.

Din punct de vedere etno-cultural, huţulii se plasează la întretăierea dintre români, ucrainieni şi polonezi. Foştii haiduci de temut ai Ardealului de Nord trăiesc acum din prelucratului lemnului, creşterea animalelor sau din arta şi meşteşugul tradiţional. Portul este vizibil distinct de cel al populaţiilor învecinate, muzica are unele elemente comune cu cea maghiară, în vreme ce unele obiceiuri îşi găsesc analogii la alte populaţii carpatice, cum ar fi maramureşenii vorbitori de română. Huţulii sunt cei care au dus mai departe faima încondeierii ouălor, încrustaţiilor în lemn şi os, dar şi portul popular din zona de munte. Dupa istoricul Mihai Iacobescu, numele populaţiei ar veni de la termenul de huţan, nume dat iniţial cailor, extins apoi şi utilizat şi pentru populaţie

hutulii3

Sărbătorile de iarnă la huţului

În studiul realizat de Liuba Horvat intitulat “Cultura spirituală a ucrainenilor (huţulilor) ruscoveni din Maramureş” aflăm că la huţuli sărbătorile reglementau toate sferele vieţii economice a ucrainenilor. Ciclurile calendaristice ale muncii corespundeau cu muncile câmpului, de acasă, erau urmate de sărbătorile bisericeşti şi ritualuri magice, credinţele şi obiceiurile, multe din ele proveneau din credinţa că omul depinde de forţele supranaturale. Obiceiurile calendaristice şi ritualurile magice ale ruscovenilor corespund cu ciclul liturgic anual al bisericii, aşa numitul „al celor 12 sărbători şi posture”.

Principala caracteristică este ţinerea tuturor sărbătorilor religioase pe stil vechi, decalate cu 13 zile faţă de calendarul ortodox official.

O sărbătoare deosebită este „Vovidenia‖ (Intrarea în biserică a Maicii Domnului). De această sărbătoare se leagă o serie de credinţe în semne care prevestesc fenomene ale naturii şi care ilustrează dorinţa ţăranului de a vedea în viitor cum va fi iarna şi cum va influenţa ea recoltele. Astfel, se considera că aşa cum este această zi, aşa va fi întregul an (frig sau cald). Tot acum, se ţinea cont de prima persoană care intra în casă (de sex masculin – de bun augur, care aduce bunăstare şi fericire în casă sau de sex feminin – de rău augur).

Nu se mănâncă  din farfurie hrană gătită, ci doar hrană rece, pâine cu prune, cu mere, nu se utilizeă cuţitul, nu se rup florile, în semn de omagiu adus Sf. Ioan Botezătorul (Holovosica – Tăierea capului Sf Ioan Botezătorul ).

Un rol deosebit în viaţa tinerilor este sărbătoarea Sfântului Andrei, o repetiţie a sărbătorilor Anului Nou şi a Crăciunului. Practicile de ghicire a ursitei de Sfântul Andrei (fata mergea la coteţul porcilor şi rostea o formulă – întrebare pentru porc; dacă porcul grohăia, se mărita în anul respectiv; sau mergea la miezul nopţii la fântână şi o întreba când se va mărita; o altă practică era număratul invers al parilor; făcutul unor turtiţe cu hârtii pe care erau scrise nume de băieţi şi erau date pisicii înfometate să aleagă), plânsul copilului la geam, furatul porţilor de la casele cu fete de măritat etc. O altă practică premaritală: seara, se adunau fetele şi răsturnau farfurii sub care erau puse diferite obiecte: pieptene (sortitul va fi dinţos), creion (învăţat), oglindă (frumos), bani (bogat), pâine (bun ca pâinea) etc.

hutulii2

O altă perioadă foarte frumoasă a sărbătorilor de iarnă sunt câşlegile (―sviatke‖), perioadă în care se contractează angajamente sociale: peţit, logodnă, nuntă, care se încadrează în categoria obiceiurilor de familie.

Crăciunul se sărbătoreşte în seara de 6 ianuarie, până atunci se respectă postul. Masa este un adevărat ritual (se mânca de post, pregătindu-se 7 sau 9 feluri de mâncare: ciuperci uscate, sarmale cu păsat şi cu ciuperci, ciorbă de fasole boabe cu prune şi îndulcite cu zahăr, păstăi uscate cu usturoi, poganţi- găluşte mici din aluat- cu mac, coliva –„cutia‖, varcompot din fructe uscate etc ). În ajunul Crăciunului, colindatul îl încep grupurile de copii, apoi grupurile de feciori mergeau la casele cu fete de măritat mai ales; ca daruri se dădeau nuci, mere, porumb, acum şi bani. Era colindatul la fereastră, se cerea permisiunea de a intra în casă şi se mai colinda odată. Obiceiurile acestei perioade au trăsături specifice: apărarea împotriva duhurilor, aducerea fericirii şi bunăstării casei, prognoze, semne, perspective de viitor. Dintre jocurile cu măşti, se practică: “coza” (capra), “zvizda” (steaua); teatru religios popular – Viflaiemul. Colindătorii sunt vestitori ai bunăstării în casele vizitate. La început, colindele au avut un caracter laic, ulterior căpătând un caracter pregnant religios.

La Sfântul Vasile (în 13 ianuarie) se merge “do Vaselea”: cei cu numele de Vasile sunt colindaţi şi legaţi la mână cu o batistă cu bani, cu urările de rigoare, iar Vasile, trebuia să-i cinstească pe colindători cu mâncare şi băutură din belşug.

La Bobotează, la fel se făcea cu cei pe care-i chema Ioan. La sfinţitul apei, bărbaţii se aruncau unul pe altul în apă. Sărbătoarea Sfântului Vasile cuprindea, alături de colinde, şi urări (―vinciuvania‖); se umbla cu capra, care, în perioada actuală, s-a transformat într-o parodie umoristică.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts