More


    Stadionul Olimpia – Daniel Prodan la Satu Mare

    =

    prodan

    Consilierii locali au votat ieri, în unanimitate, proiectul consilierilor PSD prin care stadionul Olimpia va purta numele lui Daniel Prodan. Fotbalistul Daniel Prodan s-a născut la data de 23 martie 1972 în municipiul Satu Mare şi a decedat la data de 16 noiembrie 2016. În martie 2008 Daniel Prodan a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a, pentru rezultatele obţinute la turneele finale de fotbal din perioada 1990-2000 şi pentru întreaga activitate. “A devenit Cetăţean de onoare al Municipiului Satu Mare în luna februarie a anului 2015. Daniel Prodan a început să joace fotbal la echipa-fanion a oraşului său natal, Olimpia Satu Mare. În anul 1991, Prodan şi-a făcut debutul la echipa mare a Olimpiei. După două sezoane în care a evoluat pentru echipa sătmăreană, Daniel Prodan a făcut cel mai important pas al carierei sale, prin venirea la Steaua. Din anul 1993 şi până în 1997, el a evoluat la formaţia militară. A câştigat nu mai puţin de cinci titluri de Campion al României cu Steaua, reuşind să se remarce şi la Echipa Naţională a României, la care a debutat pe 2 iunie 1993, la Kosice în Cehoslovacia”, arată consilierii PSD în hotărâre.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img