Bronz la Naționale pentru Samel Lorand

Bronz la Naționale pentru Samel Lorand

Samel Lorand a reușit o nouă performanță notabilă pentru judo-ul sătmărean. Sportivul legitimat la CSM Satu Mare și antrenat de Mihai Terelyi a cucerit medalia de bronz la Naționalele de seniori ce au avut loc în week-end la Cluj Napoca.

Lorand Samel a intrat sâmbătă în concurs la -100 kg, alături de alți 11 judoka. Sătmăreanul a trecut în primul meci de piteşteanul Mihai Dorobanţu prin ippon, după care a pierdut cu Valentin Radu (CSM Oradea). În realificări l-a eliminat pe Andrei Buta (CSM Baia Mare) prin ippon, iar în lupta pentru medalia de bronz a câştigat cu Alexandru Roman (CSM Sibiu) tot prin ippon. Lorand Samel a cucerit medalia de bronz la acest campionat şi a primit un premiu în bani de 500 lei.

” E o medalie importantă pentru noi. Sigur că mereu e loc de mai bine mai ales că pe noul campion, Samel l-a mai învins în alte competiții. Păcat de Cristi că nu a reușit să meargă mai departe, el e și student la Cluj Napoca și se pare că n-a fost pregătit 100% pentru aceste Naționale” a spus antrenorul Terelyi Mihai.

Din cauza unor probleme la genunchi, Samel Lorand n-a mai intrat duminică și în competiția Open. Pentru el urmează un concurs de Cupa Europei programat să se desfăşoare în Croaţia în luna aprilie.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te