Ciprian Ardelean a atras atenţia asupra problemelor de la Spitalul Judeţean Satu Mare

Ciprian Ardelean a atras atenţia asupra problemelor de la  Spitalul Judeţean Satu Mare

Consilierul județean PSD, Ciprian Ardelean, a atras ieri atenția, în cadrul ședinței Consiliului Județean, asupra dezastrului care există la Spitalul Județean Satu Mare, în general, și la Secția Chirurgie Facială, în special. Acesta a atras atenția că aici sunt spatule ruginite, pereți nezugrăviți. El a arătat şi că în multe cazuri personalul este obraznic și vorbește urât cu pacienții.

”Am fost la secţia de chirurgie maxilo-facială, unde un doctor foarte bun abia îşi desfăşoară activitatea pentru că pereţii cad pe dânsul, pentru că ustensilele le-am văzut personal, nu numai că sunt învechite, dar unele spatule sunt ruginite. Nu stai foarte comod când trebuie să te consulte cu o spatulă ruginită. Am văzut și oameni profesioniști, dar și oameni care se comportă urât cu pacienții”, a arătat Ciprian Ardelean.

Președintele Pataki Csaba a arătat că noul manager a preluat Spitalul Județean cu un deficit de 10 milioane de lei iar ceea ce s-a întâmplat anul trecut urmează să fie analizat din toate punctele de vedere. Pataki a mai arătat că se pregăteşte un proiect de mare anvergură pentru modernizarea mai multor secții din cadrul spitalului.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te