More



    Criză de medici geriatri în județ

    pensionari

    Județul Satu Mare se confruntă, în această perioadă, cu o acută criză de medici geriatri. La un număr de circa 90.000 de pensionari există un singur medic specialist în afecțiuni specifice vârstnicilor. Despre acest lucru dar și despre scăderea numărului de pacienți la Urgențe după popularizarea centrelor de permanență s-a discutat ieri, în cadrul ședinței Comitetului Consultativ de Dialog Civic Pentru Problemele Persoanelor Vârstnice, care s-a desfășurat la sediul Prefecturii și care a fost condusă de prefectul Darius Filip.

    Vârstnici fără medici
    Președintele Consiliului Județean al Pensionarilor Satu Mare, col (r) Gheorghe Strâmb, a afirmat, în cadrul ședinței de ieri, că județul Satu Mare se confruntă cu o acută lipsă de medici geriatri. „Există cel puțin la nivel informativ, o lipsă acută de medici geriatri, medici care să se ocupe, într-adevăr, de persoanele vârstnice. Pentru că aceste persoane au o anume caracteristică, atunci când vine vorba despre afecțiunile de care suferă”, a arătat Gheorghe Strâmb.

    Cele spuse de președintele Consiliului Județean al Pensionarilor au fost confirmate de directorul adjunct al Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Satu Mare, Raveca Gliga. Aceasta a spus că în județul Satu Mare există un singur medic specialist în geriatrie.

    Colonelul în rezervă Gheorghe Strâmb a mai scos în evidență lacunele din asistența socială a pensionarilor sătmăreni, dar și despre cele ale sistemului de sănătate din mediul rural. Centrele de permanență au redus numărul pacienților la UPU.

    Tot mai puțini la Urgențe
    Popularizarea centrelor de permanență medicale din județul Satu Mare a redus substanțial numărul pacienților sătmăreni care au apelat la serviciile Unității de Primiri Urgențe (UPU) Satu Mare, potrivit celor spuse de subprefectul Altfatter Tamas cu aceeași ocazie. Pacienții aglomerau Urgențele Spitalului Județean pentru că nu știau de existența acestor centre de permanență.

    ”Problema a constat în faptul că nu a fost comunicată cetățenilor existența acestor centre de permanență. Au fost afișate atât la UPU cât și în cadrul Spitalului Județean, către toate primăriile, orarul, numărul de telefon al medicului, programul acestor centre de permanență, pentru ca să se conștientizeze în rândurile cetățenilor că au la dispoziție această posibilitate și pot apela cu încredere la aceste centre de permanență, pentru a putea dezamorsa situația de la Urgențe. Toate aceste lucruri au avut niște roade în sensul că s-a observat o tendință de scădere a pacienților de la UPU. Pentru că nu este normal ca să mergi la Urgențe cu o simplă răceală, intri pe triaj, nefiind o urgență majoră, și ai de stat câteva ore. Lucruri care se pot rezolva în aceste centre în doar câteva minute”, a arătat subprefectul Altfatter.

    20 de centre de permanență
    În prezent, în județul Satu Mare sunt 20 de centre de permanență medicale.

    Acestea sunt:

    1. CENTRU DE PERMANENTA TURT Centru de permanenta fix, cu sediul in Turţ P-ţa Eroilor nr.15/a Tel.0261834468

    2. CENTRU DE PERMANENTA SUPUR Centru de permanenta fix, cu sediul Supuru de Jos,str Gariinr.6, Tel. 0261823599

    3. CENTRU DE PERMANENTA CALINESTI Centru de permanenta fix, cu sediul in Calinesti Oas,str.Principala nr.440, Tel. 0261839114

    4.CENTRU DE PERMANENTA VALEA VINULUI Centru de permanenta fix, cu sediul inValea Vinului str,Principala nr. 11, Tel.0261876706

    5. CENTRU DE PERMANENTA ARDUD Centru de permanenta fix, cu sediul in Ardud str.Ardudul Mic nr.16, Tel.0261771028

    6.CENTRU DE PERMANENTA TEREBESTI Centru de permanenta fix, cu sediul in Terebesti str .Principala 180, Tel.0261875972

    7.CENTRU DE PERMANENTA MEDIESU AURIT Centru de permanenta fix, cu sediul in Mediesu Aurit,str.Principala nr.538, Tel.0261842468

    8.CENTRU DE PERMANENTA POMI Centru de permanenta fix, cu sediul in Pomi nr 124,Tel. 0261871704

    9.CENTRU DE PERMANENTA WEST MEDICA CARITAS Centru de permanenta fix, cu sediul in Satu Mare, str.Drumul Careiului nr.3, Tel.0261769725

    10.CENTRU DE PERMANENTA KORALL Centru de permanenta fix, cu sediul în Satu Mare, P-ţa Eoii Revolutiei nr.23,Tel.0361412037

    11.CENTRU DE PERMANENTA BEGONIEI Centru de permanenta fix, cu sediul in Satu Mare,str.Begoniei nr.1/42, Tel.0361427500

    12. CENTRU DE PERMANENTA- CLINICA SFANTUL ANTON Centru de permanenta fix, cu sediul in Satu Mare str.Aurel Vlaicu nr.8, Tel.0261713333

    13.CENTRU DE PERMANENTA BOBOCULUI Centru de permanenta fix, cu sediul in Satu Mare,str.Bobocului bl UK nr.30, Tel.0261762600

    14. CENTRU DE PERMANENTA SCM DR. COICA DOREL COSTEL Centru de permanenta fix, cu sediul in Satu Mare,str.Lucian Blaga CU 8, Tel.0261766390

    15. CENTRU DE PERMANENTA DR.BARTHA Centru de permanenta fix, cu sediul in Satu Mare, str.Ioan Slavici nr.8, Tel 0261715571

    16.CENTRU DE PERMANENTA MICULA Centru de permanenta fix, cu sediul in Micula str.Principala nr.79

    17. CENTRU DE PERMANENTA HUMANITAS – DR.PECZ Centru de permanenta fix, cu sediul in Carei,str.Caplenilor nr.7, Tel.0261821335

    18.CENTRU DE PERMANENTA LIVADA Centru depermanenta fix, cu sediul in Livada ,str.Victoriei.nr.76 Tel.0261840554

    19. CENTRU DE PERMANENTA POIANA CODRULUI Centru depermanenta fix, cu sediul in Poiana Codrului, str.Principala nr.163 Tel.0769813993

    20.CENTRU DE PERMANENTA FLORA Centru depermanenta fix, cu sediul in Satu Mare, str.Trotusului nr.3 Tel.026176913J.

    Cristian Stan

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE