More

    Legenda satului Chilia şi descendenţa “chilienilor”

    Povestea spune că tătarii au distrus mănăstirea și chiliile iar din relațiile (forțate) a acestora cu călugărițele s-au născut „chilienii”

    chilia1

    Chilia este un sat în comuna Homoroade din judeţul Satu Mare aflându-se la graniţa cu judeţul Maramureş.  Numele românesc vechi şi utilizat de săteni este Tilie, iar denumirile maghiare, exprimând ideea de sat mânăstire/chilie, sunt: Apaczafalu, Pacfalu,  Paczafalu şi Tyilie. Este un sat situat în Ţara Codrului inclus în programul Transilvania Magică,  în pitoreasca zonă a masivului cristalin Codru, bine împădurit, într-o zonă de o frumuseţe rară, cu multe trasee accesibile, pe drumuri forestiere şi/sau pe poteci naturale de pădure, direct spre, iar apoi, pe culmea masivului Codru (astfel de locaţii sunt, în denumirea locală, „Fântâna Haiducului Pintea/Fântâna Pintii”, „Foişorul-Tarniţa/La Ciupercă”, „Valea Lupului” etc.) şi/sau pe dealurile care îl compun, dealurile piemontane Codrului şi/sau la „Poalele Codrului” (spre exemplu, în denumirea locală, astfel de locaţii sunt „Câmpu Mare”, „Făgaşul Satului”, „Pusta”, „Ungurelul”, „Dealul Secăturii”, „Tarniţa”, „Dealul lui Bran”, „Dealul Pişti”). Prima atestare documentară a satului este din anul 1370 (sub numele de Pacfalu), când domeniul era unul ecleziast, ţinând de călugăriţele dominicane din Satu-Mare (Minţiu). Ulterior (probabil începând cu anul 1392 până în aproximativ 1555) satul face parte din domeniul familiei Dragfy (numele maghiar al nobililor români din familia voievozilor Dragoş/Dragoşeşti), primii proprietari fiind chiar nobilii voievozi Drag şi Balc, nepoţii voievodului Dragoş „descălecătorul” din Maramureş).

    chilia 2

    Legenda localităţii

    Din lucrarea  “O micromonografie a satului Chilia din Ţara Codrului”  scrisă de către Dr. Daniel David aflăm că tradiția locală spune că în vremuri străvechi zona era ocupată de o mănăstire și chilii cu măicuțe/călugărițe (creştin-ortodoxe); de aici s-ar trage și numele localității. Năvălirile tătarilor au distrus mănăstirea și chiliile, din relațiile (forțate) acestora cu călugărițele născându-se „chilienii”. Ca urmare a acestui „păcat”, mănăstirea originală s-a scufundat în zona mlăștinoasă din „Chilia Bătrână”, numită „La Călugăriţe” (în partea stângă a drumului spre Satu Mare, la aproximativ 50 de metri de la drum, lângă râul Lupului, pe partea stângă a râului Lupului): legenda spune că bătăile clopotelor acestei mănăstiri scufundate se mai aud din când în când (mai ales în noaptea de înviere). Pentru a uita evenimentul și a se proteja mai bine de năvălirile tătare, sătenii au mutat satul de la „Poalele Codrului” mai spre „Culmea/Vârful Codrului” (unde este localizat și astăzi). Legenda are un sâmbure de adevăr istoric, fiind confirmată de anumite izvoare orale și scrise. Spre exemplu, conform cronicarului Anonymous, când maghiarii i-au cerut lui Menumorut să se supună lor, acesta a spus că el se află sub ascultarea împăratului de la Constantinopol (sub acest aspect, întărit de faptul că la prima documentare apare ca un sat de români, probabil şi cu o biserică de lemn, s-ar putea explica, astfel, conexiunea ortodoxă). Apoi în 1370, mănăstirea dominicană poseda Chilia (sub numele de Pacfalu) ca proprietate ecleziastă (sub acest aspect s-ar putea întări conexiunile cu ideea de mănăstire). Năvălirile tătare în zonă, precum și mutarea vetrei satului din „Chilia Bătrână” în locația actuală (în partea dreaptă a drumului spre Satu Mare), inclusiv locul mlăştinos „La Călugăriţe”, sunt lucruri/evenimente documentate istoric și administrative. În fine, sunetul clopotelor poate fi explicat prin ecoul produs de clopotele bisericii din sat (aflată în noua locaţie) care sunt reflectate de dealul deasupra „Chiliei Bătrâne” („Cerăt” – cu păduri de cer).

    chilia 3

     

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE