More

    O maşină s-a aprins lângă Liceul Economic

    masina-aprinsa-la-economic

    Un autoturism Audi s-a aprins joi seara, în mers, pe o străduţă de lângă Liceul Economic. Şoferul a văzut că iese fum, s-a oprit şi când a deschis capota a văzut că maşina i-a luat foc. Şi-a folosit stingătorul din dotare, dar nu a fost suficient pentru a lichida tot incendiul, care a început să se extindă din nou. Bărbatul a povestit că a cerut sprijinul altor şoferi pentru a lichida incendiul, pentru a nu-i fi distrusă toată maşina, dar mai mulţi l-au refuzat pe motiv că nu au stingătoare în maşină, deşi acest lucru este obligatoriu prin lege.

    Acesta a sunat la 112, iar până la apariţia pompierilor, un sătmărean binevoitor a ieşit din bloc cu propriul stingător de apartament pentru a-l ajuta pe şoferul a cărui maşină era în pericol să fie arsă în totalitate. Incendiul a fost lichidat, apoi, de pompierii sătmăreni.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE