More

    Palatul Administrativ, iluminat în albastru sâmbătă și duminică

    palat

    Palatul Administrativ Satu Mare va fi iluminat în week-end, atât sâmbătă, 1 aprilie, cât și duminică, 2 aprilie, în albastru, în semn de respect față de copiii și tinerii din spectrul autist. Evenimentul este organizat de Asociația ”Castelul Erhard”, în parteneriat cu Primăria Municipiului Satu Mare, Consiliul Județean Satu Mare și Instituția Prefecturii Satu Mare.

    De asemenea, sâmbătă, de la ora 16, la sediul asociației din Satu Mare, str. Independenței, nr.14/A, împreună cu ceilalți membri ai asociației va avea loc o dezbatere pe tema : ” Viața alături de un copil autist”. În încheiere vor fi lansate baloane albastre, pentru a duce cât mai departe mesajul de susținere a tuturor familiilor care se confruntă cu acest diagnostic.

    În 2008, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a declarat în mod unanim ziua de 2 Aprilie ca Zi Mondială de Conştientizare a Autismului (A/RES/62/139). În urma întemeierii Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, această zi a fost aleasă pentru a evidenţia nevoia de a contribui la îmbunătăţirea vieţii copiilor şi adulţilor cu autism, astfel încât ei să poată trăi pe deplin vieţi care să aibă sens pentru ei. De atunci, organizaţiile pentru autism din întreaga lume au colaborat pentru a conştientiza publicul în această zi.

    Conform noilor statistici, realizate la nivel mondial, 1 din 68 copii prezintă elemente din spectrul autist, ceea ce înseamnă că în fiecare zi, 2 copii sunt diagnosticați la nivel mondial cu aceste tulburări. În România, din cauza lipsei informării sau fricii de ”stigmatizare”, părinții acestor copii ajung prea târziu la specialist sau poate niciodată. Cu cât sunt mai repede identificate aceste semne ale autismului, cu atât intervenția terapeutică și medicamentoasă dă rezultate.

    Asociația ”Castelul Erhard” vă recomandă în cazul în care observați următoarele elemente: lipsa verbalizării sau pierderea acesteia după vârsta de 2 ani, mersul pe vârfuri, aranjatul obiectelor într-o anumită ordine, reacție urâtă la zgomotele înalte sau joase, obsesia față de o jucărie sau un domeniu, ecolalia (repetă ceea ce îi spui), lipsa socializării (nu inițiază jocuri cu copiii de vârsta lui), adresați-vă unui psiholog sau neuropsihiatru infantil, cât mai repede posibil! Cu cât identificați mai repede problema cu atât șansele unei reușite în recuperare cresc. Statisticile marilor centre de cercetare din lume arată foarte clar că după vârsta de 7 ani șansele de recuperae ale copilului scad cu 35% , după vârsta de 11 cu 65 % iar după 14 ani cu 80 %!

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE