More



    Program de formare a cadrelor didactice în domeniul prevenirii consumului de droguri

    curs-de-pregatire-antidrog

    O nouă sesiune de formare a cadrelor didactice, în domeniul prevenirii consumului de droguri, organizată de Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA), în parteneriat cu Casa Corpului Didactic, a debutat ieri la Satu Mare. Sesiunea de formare urmăreşte îmbunătăţirea competenţelor a 25 cadre didactice, în vederea implementării programului „Cum să creştem sănătoşi” în rândul copiilor din grupa mare de grădiniţă  şi a elevilor din clasa pregătitoare – un program de formare de deprinderi de viaţă sănătoasă, (alimentaţie, igienă, mişcare), a  comportamentelor sănătoase  şi  a modalităţilor adecvate de rezolvare a conflictelor fără violenţă şi luare de decizii. La finalul sesiunii de formare (mai 2017), cadrele didactice vor dobândi cunoştinţe teoretice şi abilităţi practice, necesare în promovarea comportamentelor şi abilităţilor de viaţă sănătoasă în rândul copiilor cu vârste între 5-9 ani. Astfel, vor cunoaşte aspecte legate de importanţa educaţiei pentru sănătate, de la vârste cât mai mici; modalităţi de a promova şi dezvolta abilităţile şi resursele personale ale copiilor; vor avea cunoştinţe despre cum să promoveze stiluri şi obiceiuri de viaţă sănătoase, care să acţioneze ca elemente de protecţie faţă de alternative nocive; despre identificarea principalelor etape în planificarea, implementarea şi evaluarea programului precum și despre strategiile care îi ajută pe copii cum să se ferească de comportamentele periculoase.  În vederea implementării programului, CPECA Satu Mare a conceput şi pus la dispoziţia cadrelor didactice un manual de lucru, adaptat specificului de vârstă al copiilor.   Sesiunea de formare  se va desfăşura pe parcursul a 20 ore de învăţare (6 ore teoretice, 12 ore practice, 2 ore evaluarea programului) şi vor fi  susţinute de către asistent social Camelia Iacob şi spec. prev. Stefania Boca, din cadrul CPECA Satu Mare, formatori autorizaţi ANC.  Până în prezent, 188 de copii de vârstă preşcolară şi şcolară mică şi-au dezvoltat deprinderile de viaţă sănătoase, prin participarea la programul ,,Cum să creştem sănătoşi”, aplicat de cele 24 de cadre didactice formate în sesiunea noiembrie 2016 – ianuarie 2017.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE