More



    Sediul Poliției de pe Mihai Viteazu, sfințit și inaugurat

    sediu

    Sediul Poliţiei de pe strada Mihai Viteazu a fost sfințit și inaugurat ieri în prezenţa unor delegaţii străine sosite la Satu Mare pentru aniversarea Zilei Poliţiei Române. La eveniment au fost prezenţi şeful IPJ Satu Mare, Alin Haniş, prefectul Darius Filip, şefi de servicii şi birouri din Poliţie, dar şi foşti comandanţi ai IPJ Satu Mare care au fost implicaţi în acest proiect. Slujba religioasă a fost oficiată de preoţii Cristian Silaghi şi Cristian Boloş.

    Lucrările de reabilitare a acestei clădiri au început în anul 2007, dar s-au tot oprit pe parcurs, fiind finalizate de abia la finalul anului trecut, la 10 ani de la demarare. Clădirea este un monument de arhitectură şi a fost construită în anul 1909 cu destinaţia de unitate bancară. De abia în anul 2002 Banca Naţională a României a transferat-o către IPJ Satu Mare, care în anul următor a şi început proiectul tehnic. Valoarea totală a lucrărilor este de 4,6 milioane lei, sumă ce a venit în tranşe pe parcursul celor 10 ani. Prin această modernizare, IPJ Satu Mare a rezolvat deficitul de spaţii, acum poliţiştii desfăşurându-şi aici activitatea în condiţii optime.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE