More


    Trei jucători de la Olimpia, testați pentru lotul național U21

    =

    lot u21

    Selecţionerul echipei naţionale de tineret a României, Daniel Isăilă, a organizat, luni, la Centrul Naţional de Fotbal de la Buftea, o acţiune de selecţie cu fotbalişti din Liga a 2-a şi Liga a 3-a, la care au participat 26 de jucători.

    Printre cei 26 de jucători s-au aflat și olimpiștii Bura, Erdei și Ludușan.

    Membrii staff-ului lui Daniel Isăilă i-a împărţit pe jucători în două echipe, fiecare cu câte două rezerve, pentru a disputa un meci şcoală în care să poate fi urmăriţi. În tribune s-au aflat mai mulţi membri ai Comisiei Tehnice de la FRF.

    “Este doar o primă astfel de acţiune, vor mai urma şi altele. Vreau să văd tineri fotbalişti din toate eşaloanele pentru că avem nevoie de jucători talentaţi. E un drum nou pentru toată lumea, trebuie să formăm cât mai repede o nouă selecţionată Under 21”, a declarat, citat de frf.ro, Daniel Isăilă.

    Jucătorii convocaţi la selecţie:

    portari: Toma Niga (Foresta Suceava, L2), Bogdan Căucă (FC Braşov, L2), Marin Voicu (Concordia Chiajna II, L3);
    fundaşi: Gabriel Niţă (Dacia Unirea Brăila, L2), Alexandru Belecciu (Aerostar Bacău, L3), Andrei Tirică (CS Mioveni, L2), Ionuţ Cioplintă (Industria Galda de Jos, L3), Radu Crişan (AFC Hermannstadt, L3), Ionuţ Carabela (Juventus Bucureşti, L2), Paul Iacob (FC Braşov, L2), Răzvan Trif (Gaz Metan Mediaş II, L3);
    mijlocaşi: Crinel Stoica (Chindia Târgovişte, L2), Cezar Strat (Aerostar Bacău, L3), Ştefan Vasile (CS Afumaţi, L2), Cosmin Bura (Olimpia Satu Mare, L2), Carol Erdei (Olimpia Satu Mare, L2), Darius Costea (Luceafărul Oradea, L2), Eduard Florescu (CS Mioveni, L2), Laurenţiu Manole (Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, L2), Ronaldo Deaconu (Concordia Chiajna II, L3), Marin Ovidiu (Concordia Chiajna II, L3), Vlad Vlăduţ (Dinamo II, L3);
    atacanţi: Andrei Luduşan (Olimpia Satu Mare, L2), Alexandru Muscă (Juventus Bucureşti, L2), Andrei Burlacu (CS U Craiova II, L3), Vlad Bărbulescu (Viitorul Domneşti, L3).



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img