Campania de coeziune socială “Bucură-te de cei din jurul tău”

Campania de coeziune socială “Bucură-te de cei din jurul tău”

În perioada 5 – 22 aprilie, în incinta unui hypermarket din municipiul Satu Mare, s-a desfășurat campania de coeziune socială “Bucură-te de cei din jurul tău”. Sâmbătă, 22 aprilie, a avut loc ultimul eveniment din cadrul proiectului când au fost împărţite dulciuri gratuit copiilor prezenţi timp de două ore.

Ideea de apropiere a oamenilor într-o societate capitalistă şi poate de multe ori prea individualistă este una admirabilă și necesar a fi aplicată. Tocmai acest lucru l-au luat în considerare și reprezentanții unei societăți private, care au organizat în cadrul unui hypermarket din Satu Mare o campanie intitulată sugestiv “Bucură-te de cei din jurul tău”.

Ei și-au propus ca prin intermediul acestui proiect, desfășurat pe o serie de evenimente cu conținut artistic interactiv – să contribuie la conștientizarea oamenilor cu privire la necesitatea promovării mai abundente a unor valori precum înțelegerea semenilor, comunicarea eficientă și sprijinirea celorlalți. Totodată, s-a urmărit și promovarea unor artiști sătmăreni în comunitatea locală. Cuvântul fundamental al campaniei este “bucuria” – acel lucru imaterial care se poate împărtăși și poate fi reverberat atât de ușor.

Ultimul eveniment din cadrul campaniei, care a avut loc sâmbătă, a adus în fața celor prezenți doi artiști sătmăreni – Cristian But (actor al Teatrului de Nord) și Rareș Jucan (performer și producător muzical pop) – care au încântat audiența prin momente de actorie și muzică. Cristian But, costumat într-un personaj de basm, a împărțit timp de două ore dulciuri copiilor. Rareș Jucan, fost participant la Vocea României, a oferit o prestație live de aproximativ 20 de minute pe ritmuri pop americane și electronice. Acțiunea (care se desfășoară la nivel național, nu doar în Satu Mare) a respectat întru totul motto-ul proiectului construit în jurul conceptului de bucurie - mai ales prin atmosfera specială creată și starea de spirit pozitivă. Rareș Jucan

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Comunicat de presa SPECIALISTI
Comunicat de presa Sc Bocicau
Comunicat de presa Sc 2
PRODEXIMP
SMART SHOP INSTAL
UVVG
ANGAJARE
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Comunicat presa finalizare camin
Comunicat de presa MULTIFAMILIALE
Comunicat de presa its mic
Comunicat de presa its mare
Comunicat de presa TIneri
Muzeul SM
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble
locuri de munca olanda
Masini de vanzare second hand