More


    Cetățenii pot reclama acte de corupție chiar la Satu Mare

    =

    colpref

    Sătmărenii sunt chemați să lupte împotriva corupției, iar acum au posibilitatea de a face sesizări de astfel de fapte la Serviciul Județean Anticorupție Satu Mare. Reprezentanții acestei instituții, comisarul șef Doru Lungu și șeful serviciului de prevenire, comisarul Cristian Lucuț, au prezentat ieri, în cadrul ședinței Colegiului Prefectural, care a avut loc la sediul Prefecturii și a fost coordonată de prefectul Darius Filip, obiectivele generale și specifice prevăzute în noua Strategie națională anticorupție 2016-2020.

    Strategia Anticorupție
    Potrivit acestei strategii, prezentate de Doru Lungu, la nivelul fiecărui județ există un Serviciu Județean Anticorupție. A fost adoptat un nou document strategic: Strategia Națională Anticorupție 2016-2020, în cadrul căreia se are în vedere un plan de măsuri de intervenție strategică, ce are ca scop prevenirea și combaterea corupției în România.

    Acest document se adresează tuturor instituțiilor publice din România, mediului de afaceri sau societății civile și are șase obiective generale împotriva corupției.

    Unde pot fi făcute sesizările
    În continuare, Cristian Lucuț a informat cum pot sătmărenii să facă o sesizare de fapte de corupție. Astfel, la nivel local, DGA este reprezentată de Serviciul Județean Anticorupție care are sediul pe strada Bujorului nr. 26; telefon/fax: 0261-705370, telefon mobil 0734-774728. Cetățenii județului care vor să ia atitudine împotriva actelor de corupție o pot face printr-o sesizare la linia gratuită TelVerde 0 800 806806, pe adresa de email: sjasm.dgamai.gov.ro sau direct la sediul structurii județene.

    La sediul instituției, în fiecare zi de miercuri, între orele 12.00 și 15.00, au loc audiențe cu cetățenii, ocazie cu care sătmărenii pot face sesizări împotriva actelor de corupție.

    Peste 90 de hectare, împădurite
    Tot cu aceeași ocazie, directorul Direcției Silvice Satu Mare, Marcel Forțiu, a arătat că se are în vedere ca în acest an să fie împădurite aproape 90 de hectare de teren din județul Satu Mare. Potrivit acestuia, prin cele cinci ocoale silvice din județ (Borlești, Livada, Negrești-Oaș, Satu Mare și Tășnad) a fost elaborat un program de regenerare la pădurile de stat de 57 ha din care 28 ha regenerări naturale, 29 ha împăduriri integrale și 17,9 ha completări curente. La pădurile private administrate de Direcția Silvică sunt prevăzute regenerări pe 30,6 ha din care 22,2 ha regenerări naturale, 8,4 ha împăduriri integrale și 2,2 ha completări curente.

    Vor fi folosiți peste 314 mii puieți din care 47 de mii din producția proprie și 267 de mii din alte județe. Se vor planta în mod principal puiet de molid, gorun, stejar, paltin, frasin, plop dar și alte specii. Tot cu această ocazie, folosind versuri ale poeților români și un discurs filosofic, Marcel Forțiu i-a îndemnat pe toți sătmărenii, în mod special, dar și pe toți românii, în general, să protejeze pădurea a cărei suprafață este în continuă scădere din cauza exploatării uneori necontrolate.

    Cristian Stan



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img