More

    Cum a evoluat economia sătmăreană între cele două războaie mondiale

    Satu-Mare-4

    După momentul 1918-1919, când şi Sătmarul devine parte componentă a Regatului României, oraşul de pe malul Someşului va cunoaşte o nouă etapă în cadrul dezvoltării vieţii economice şi sociale. Noul cadru politic, administrativ şi legislativ va duce la o creştere însemnată a ponderii capitalului românesc în sistemul economic al oraşului. Prin urmare, sistemul cooperatist şi sistemul bancar se vor dezvolta foarte mult în Satu Mare, sisteme care prin participarea lor la viaţa economică vor aduce un surplus de energie dezvoltării pe baze moderne a societăţii sătmărene.

    Într-un studiu realizat de Claudiu Porumbăceanu şi publicat în “Satu Mare ,Studii şi Comunicări” editura Muzeului Sătmărean 2008, aflăm că în 1930, numărul băncilor din judeţul Satu Mare a atins cifra de 33, marea majoritate a acestora funcţionând pe raza capitalei judeţului. Şi pentru a arăta că sistemul bancar sătmărean a fost unul solid şi foarte bine definit amintim în acest sens funcţionarea în oraşul de pe malul Someşului a două dintre cele mai importante bănci: „Casa Noastră” şi o sucursală a Băncii Româneşti. Progresul continuu din acest sector al vieţii economice sătmărene va fi însă oprit de marea recesiune economică dintre anii 1929-1933,care va afecta destul de serios sistemul bancar din acest oraş.

    După 1933 are loc o reorganizare a sistemului de credit, puternic afectat. Institutele de credit din Satu Mare reiau din plin activitatea şi reuşesc ca în scurt timp să înregistreze succese importante, făcând investiţii în diferite domenii economice, în special în industrie, comerţ şi agricultură. Legea conversiunii datoriilor rurale şi urbane din 7 aprilie 1934 a însemnat primul pas hotărâtor spre normalizarea vieţii economice prin refacerea creditului, marcând începutul perioadei de încredere şi prosperitate în viitorul economic al României, cu rezultate incomparabile pentru istoria ţării (1934-1938). Este evident că de pe urma acestei legi au avut mai mult de suferit băncile, cea mai mare parte dintre ele, cu o bază mai şubredă, fiind nevoite a se lichida cu foarte mari pierderi, restul plasamentului devenind complet imobilizat şi nu este nici o mirare că cele rămase şi viabile au fost nevoite a-şi modifica complet politica plasamentului, ţinând să alimenteze mai mult comerţul şi industria cu credite bine garantate şi foarte uşor lichidabile. De aici începe şi noua organizare a creditului pe baze cu totul noi şi sigure. Aşa se ajunge ca în 1940, în Sătmar să mai existe doar 27 de firme bancare, din care 10 româneşti, 14 evreieşti şi 3 maghiare. Pe lângă aceste bănci, în judeţ vor mai activa în sistemul financiar de-a lungul perioadei interbelice şi cooperativele de credit şi comerciale româneşti. În 1937, numărul acestora era de 69.

    Satu-Mare-1

    Industria aflată într-un avânt economic continuu
    În ceea ce priveşte industria oraşului Satu Mare, aceasta, cu excepţia perioadei recesiunii economice, s-a aflat în permanenţă într-un avânt economic continuu. În acest context, pe lângă creşterea numărului de întreprinderi din oraş asistăm la o îmbogăţire şi la o diversificare a ramurilor industriale, astfel încât în 1937 existau în oraş întreprinderi care reprezentau următoarele ramuri: chimică, ceramică, metalurgică, mecanică, textilă, forestieră, morărit. Dintre mari coloşi industriali care activau în acest oraş, cu o importanţă însemnată din punct de vedere economic pe plan local dar şi pe plan naţional amintim: fabrica „Unio, care în 1923 se afla pe poziţia a 3-a în ţară în furnizarea de vagoane, după uzinele de la Reşiţa şi „Astra” Arad şi care pe lângă faptul că în 1928 număra 1.400 de muncitori se mai poate mândri şi cu faptul că de aici au ieşit în 1927 primele vagoane de tip „Pullmann” din România; fabrica „Printz, uzina textilă „Ardeleana, rafinăria de petrol „Freund, fabrica de cărămizi şi fabrica de mobilă.

    Satu-Mare-2

    Doar progresul înregistrat de-a lungul întregii perioade interbelice a făcut posibil ca în preajma celui de-al doilea război mondial în judeţul Satu Mare să existe numai puţin de 70 de întreprinderi agricole, 3.836 de întreprinderi industriale şi1.670 întreprinderi comerciale, în total 5.359 de întreprinderi. Din acest număr, industria mare a fost reprezentată de 855 de întreprinderi, restul de 2.981 de întreprinderi reprezentând industria mică. Comerţul mare din Sătmar a fost şi el sprijinit de numai puţin de 450 de întreprinderi. Un aport deosebit, care a contribuit la progresul industriei sătmărene l-a avut şi Camera de Comerţ şi Industrie Satu Mare, cameră ce a fost înfiinţată în anul 1929. De asemenea, datorită dezvoltării comerţului cu străinătatea, judeţul sătmărean aflându-se în vecinătate a două ţări europene,s-a înfiinţat la Satu Mare „Bursa de mărfuri”.Rolul acesteia a fost de a sprijini în special comerţul din judeţele Satu Mare, Maramureş şi Sălaj cu ţările învecinate, rol de care s-a achitat favorabil. În sectorul agricol, dezvoltarea producţiei sătmărene în perioada interbelică s-a înscris tot pe o pantă ascendentă. Acest lucru s-a datorat în mare parte situaţiei geografice a judeţului care, plasat în „triplex confinium” cu Cehoslovacia şi Ungaria, a putut desfăşura o bogată circulaţie comercială de export-import cu ţările învecinate. O altă ramură care s-a dezvoltat bine în judeţul nostru şi care a contribuit semnificativ la avântul economic din această parte a ţării a fost şi cea minieră. Nu mai puţin semnificative au fost în perioada dintre cele două conflagraţii mondiale şi investiţiile făcute în sectorul căilor de comunicaţie, al drumurilor, al şcolilor, spitalelor, uzinelor comunale şi nu în ultimul rând în sectorul construcţiilor publice. Valoarea totală a investiţiilor din sectoarele amintite mai sus se ridică la peste 244 milioane lei de-a lungul întregii perioade interbelice. Importante investiţii s-au mai făcut şi la Uzina electrică din Satu Mare, precum şi în domeniul edilitar gospodăresc şi cultural, prin sprijinirea înfiinţării de reviste, ziare şi centre culturale. În perioada stabilizării relative a capitalismului, dintre cei 50-60.000 de locuitori ai oraşului Satu Mare, circa 5.000 de persoane lucrau în fabricile şi uzinele situate în raza oraşului. Printre cele mai importante întreprinderi se numărau Fabrica de vagoane „Unio S.A., Turnătoria de fier şi fabrica de maşini „Fraţii Princz” S.A., prima fabrică de giulgiuri şi flori artificiale din Transilvania (unică în această provincie), Fabrica de ţesut panglici Fraţii Weisz, prima fabrică de ţigle şi cărămizi din Satu Mare, Moara „Elisabeta” proprietate a lui Dezideriu Princz. Moara “Laszlo” proprietate a lui Leiblinger şi Erdelyi, Uzinele electrice municipale Satu Mare, Staţia de triere a seminţelor „Freud Samuil şi Fiu” S.A., Fabrica de bomboane şi ciocolată „Adalbert Reiter şi Fiul” S.A., Fabrica de pălării de paie „David Grosz”, Fabrica de dopuri de plută „Fii lui A. Gut”, prima fabrică de maşini agricole din Satu Mare, Fabrica şi depozitul de spirt „Fii lui Elek Markovits” S.A., Joaghere ale S.A. “Lomaşi” şi ale Întreprinderii de gatere Oaş-Satu Mare, etc. Per ansamblu, viaţa economică a Sătmarului şi a judeţului din timpul perioadei interbelice s-a aflat în permanenţă pe un drum a cărui curbă a fost mai mereu ascendentă. Urmare a condiţiilor create de Unirea de la 1 decembrie 1918, oraşul de pe malul Someşului a cunoscut o dezvoltare evidentă în toate domeniile vieţii economice şi social-culturale. În acest context ajunge Satu Mare în această perioadă un oraş modern, cu realizări remarcabile în toate domeniile, ceea ce a şi făcut ca el să se încadreze în rândul oraşelor reprezentative din Nord–Vestul României Mari.

    Nicolae Ghişan

    Satu-Mare-3

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE