More


    Drumul expres din Satu Mare va fi terminat mai devreme

    =

    expres

    Sătmărenii vor avea drum expres mult mai devreme decât era prevăzut. Deși construcția sa era prevăzută să înceapă din 2021, lucrările la șoseaua rapidă care va traversa județul Satu Mare vor începe mult mai repede.

    Procedurile, lansate în 2018
    În cadrul unei vizite făcute recent în județul Bistrița-Năsăud, ministrul Transporturilor a dezvăluit câteva din planurile regionale de transport. Iată ce a spus despre drumul expres Turda-Dej-Baia Mare-Satu Mare-Petea, respectiv Halmeu.

    „Drumul expres este un proiect extraordinar de important. Se întinde pe 4 judeţe, are o lungime de 320 de km. Având în vedere că ne dorim să avem o absorbţie pozitivă şi în creştere pe proiectele finanţate cu fonduri europene, am discutat cu premierul Sorin Grindeanu şi am stabilit ca drumul expres, deşi era prevăzut din 2021, să îl tragem mai aproape şi, începând din 2018, să lansăm procedurile de achiziţie pentru studiul de fezabilitate pentru acest drum expres” susține ministrul transporturilor, Răzvan Cuc.

    Drumul expres se întinde pe o distanță de 321 de kilometri și străbate patru județe: Cluj, Bistrița-Năsăud, Maramureș și Satu Mare. Acest drum va face legătura dintre vămile Halmeu și Petea cu Autostrada Transilvaniei în zona Turda. Durata de execuție este de 3 ani. Cu alte cuvinte, dacă lucrările ar începe în 2019, în 2022 sătmărenii ar putea avea drum expres.

    Drumul expres la Satu Mare
    Drumul expres este prevăzut a fi început din Turda, iar la Dej ar face joncțiunea cu un drum care vine de la Bistrița. Ar intra în județul Satu Mare undeva în zona comunei Pomi. Înainte de orașul Livada se va face o bifurcație. Un braț va merge spre Vama Halmeu, iar alt braț spre Satu Mare-Petea. În ultima perioadă se constată o creștere a interesului autorităților centrale în ceea ce privește infrastructura rutieră din nord-vestul țării, în special în județul Satu Mare. Asta poate fi pus și pe seama faptului că maghiarii au ajuns cu autostrada M3 la doar 40 de km de Petea. Cu ocazia ultimei sale vizite la Satu Mare, Viktor Orban a anunțat că autostrada respectivă va fi prelungită până la Petea. Drumul expres este o șosea cu patru benzi, câte două pe sens, despărțite de un parapet, care ocolește localitățile. Practic, este o autostradă fără bandă de refugiu și fără alte facilități pe care le oferă o autostradă adevărată.

    Cristian Stan



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img