Proiectul educațional “ÎMPREUNĂ PENTRU A ZÂMBI” al GPP Voinicelul Satu Mare

IMPREUNA-PENTRU-A-ZAMBI-(2)

În Săptămâna Mare, copiii grupei mici a buburuzelor de la GPP Voinicelul Corp B și copiii grupei mijlocii de la GPP Voinicelul Corp A, însoțiți de doamnele educatoare prof. înv. pr. preșc. Adina Jucan și Camelia Dîrle, au fost într-o vizită de binefacere la un cămin de vârstnici privat din localitatea Păulești.

Acțiunea s-a desfășurat în cadrul proiectului educațional (parte a Strategiei Naționale de Acțiune Comunitară) intitulat sugestiv “Împreună pentru a zâmbi”. Parte din proiect fac toți copiii grupei mici îndrumați de educatoarea Adina Jucan și copiii grupei mijlocii (educatoare Camelia Dîrle) în parteneriat cu o instituție privată pentru îngrijirea vârstnicilor din localitatea Păulești, județul Satu Mare.

Aportul la această acțiune și l-au adus și părinții copiilor, care au sprijinit financiar deplasarea și micile atenții pentru vârstnici. Cum s-a desfășurat efectiv vizita de binefacere a explicat educatoarea Adina Jucan: “Ne-am pregătit din timp pentru această acțiune, în sensul că am realizat un tablou – i-am putea spune – așa, ca amintire pentru bătrânei, pe care am pus patru lucrări de-ale copiilor reprezentând colaje și picturi cu ocazia acestei sărbători atât de luminoase – Paștele”.

Educatoarea a mai spus că au fost prezentate scurte momente artistice – cântecele adaptate vârstei copiilor pe teme de primăvară sau specifice Paștelui. Printr-o sponsorizare a părinților, s-au cumpărat pentru fiecare vârstnic în parte câte o brioșă proaspătă, ouă vopsite de Paște și fructe.

Proiectul “Împreună pentru a zâmbi” a fost demarat încă de la începutul anului școlar curent, în fiecare lună efectuându-se vizite la căminul de vârstnici privat din Păulești. Spre exemplu, în luna noiembrie copiii au oferit fructe și legume, apoi în decembrie au pregătit un program de colinde, oferindu-le bătrâneilor inclusiv mici cadouri cu ocazia Crăciunului. Un moment special și emoționant a fost în ianuarie când a avut loc un eveniment cu scopul de a-l omagia pe poetul naţional românilor Mihai Eminescu.

IMPREUNA-PENTRU-A-ZAMBI-(1)

Impactul acestor acțiuni a fost – cum este și de așteptat – unul pozitiv. “Bineînțeles că vizitele noastre declanșează emoții, amintiri, bucurie. Toate acestea sunt extrem de vizibile pe chipurile vârstnicilor. Am întâlnit oameni care doresc să povestească cu noi, să împărtășească din experiența lor de viață, iar prezența copiilor – prin simpla și unica inocență a vârstei – le aduce parcă o rază de speranță. Pur și simplu se citește în ochii lor bucuria de a retrăi – măcar imaginativ și pentru puține clipe – propriile copilării.” – a spus educatoarea Adina Jucan. Proiectul “Împreună pentru a zâmbi” își propune să se extindă chiar pe o perioadă mai îndelungată, care să depășească durata anului școlar în curs – asta desigur în măsura în care va fi în continuare sprijinit de cei implicați. “Prin gesturile noastre timide facem o bucurie foarte mare, deși vârstnicii nu duc lipsă de absolut nimic din punct de vedere material. Simpla noastră prezență însă le face ca sufletul să vibreze a fericire. Sigur că în astfel de locuri nu se merge cu mâna goală și tocmai de aceea ducem și aceste mici atenții materiale.” – a explicat Adina Jucan (prof. înv. pr. preșc.)
Rareș Jucan

Previous articleVinerea Patimilor
Next articleDanțu’ la șură

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

Previziunile economice din vara anului 2020: PIB-ul României scade cu 6% în 2020 și va crește cu 4% în 2021

    Răspunsul politic rapid și cuprinzător la nivel UE și la nivel național a făcut ca dezastrul economic datorat pandemiei să fie mult diminuat....

CIFRE OFICIALE. RECORD la numărul de MORȚI în țară. De mult nu s-a mai întâmplat asta

Până astăzi, 7 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 29.620 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele...

ALERTĂ. Încă un INFECTAT confirmat la Satu Mare. CÂȚI sunt în PREZENT

O nouă veste pentru sătmăreni. Încă un infectat cu coronavirus a fost confirmat în ultimele 24 de ore, la Satu Mare. Este cazul cu...

Vanzari

SC Agromec Foieni SA, vinde : 2 buc Tractor U445, Plug PP3X30, Tocator mecanic sfecla furajera mare. Tel:0745012920

INVESTIȚIE. Sătmarul, LEGAT la AUTOSTRĂZILE EUROPEI. Drum EXPRES la Satu Mare

Județul și municipiul Satu Mare vor avea acces rapid la autostrăzile Europei, iar sătmăreni vor putea ajunge în scurt timp în cel puțin trei...