More

    Renumitul percuționist sătmărean Csaba Cserey a cântat de Ziua Pământului

    Cserey-1

    Ziua Planetei a fost celebrată peste tot în lume pe data de 22 aprilie. Nici orașul Satu Mare nu s-a lăsat mai prejos. La inițiativa unor tineri din organizația sătmăreană SamStudia, în seara Zilei Pământului au fost organizate manifestări artistice în incinta unui local cu tematică adecvată din zona Muzeului Județean Satu Mare. S-a dorit ca activitățile să se desfășoare exclusiv afară, dar din păcate vremea capricioasă nu a permis acest lucru. Cu toate acestea, evenimentul a strălucit în cadrul ambelor secțiuni pe care le-a propus: un program artistic acustic cu percuționistul Csaba Cserey și alți tineri artiști sătmăreni, dar și un atelier de artă plastică live.

    Muzica a transmis vibrațiile Pământului
    Invitatul special al serii a fost îndrăgitul percuționist sătmărean Csaba Cserey, care a avut o prestație inedită prin faptul că a cântat la niște instrumente de origini diverse, foarte interesante și destul de puțin cunoscute în rândul publicului larg. “Am cântat la derbucă – un instrument ce provine din Egipt, hang drum – instrument cunoscut în procedeele de relaxare specifice meloterapiei și djembe – originar din Senegal, de pe continentul african.” – a declarat el. Atmosfera a fost una electrizantă, artistul Cserey Csaba fiind binecunoscut pentru show-urile sale în care interacțiunea cu publicul este un element-cheie. Astfel, înafara prestației deosebite din punct de vedere tehnic, percuționistul a antrenat audiența chiar în exerciții ritmice destul de complexe folosind palmele în comunicare cu sunetele instrumentelor.

    Au mai cântat artiști din municipiul Satu Mare precum Gabriel Koka, Luana Erdos, Tudor Vălean sau Rareș Jucan. Majoritatea au prezentat cover-uri acustice ale unor melodii celebre din industria muzicală – de diferite genuri – iar Rareș Jucan a performat acustic în premieră o variantă originală a unei compoziții proprii numite “So Strong” – piesă cu care artista sătmăreană Alexandra Mărcuț participa la Eurovision în 2013.

    Culorile planetei, pictate pe pânză
    În curtea acoperită a locației din zona Muzeului Județean Satu Mare a fost amenajat un frumos atelier artistic unde au pictat live tineri artiști plastici sătmăreni. A fost un exercițiu al liberei exprimări și al creativității. Originalitatea ideilor ilustrate în fiecare lucrare în parte a impresionat publicul – contribuindu-se astfel la crearea unei atmosfere “crude”, aproape de semnificația profundă a Zilei Internaționale a Pământului și din punct de vedere vizual.

    Cserey-3

    Unele lucrări au transmis chiar mesaje abstracte – parcă încifrate cu coduri sugestive – fapt îmbucurător, care denotă imensul potențial creator din rândul mai tinerelor generații de pictori sătmăreni.

    În totalitatea sa, evenimentul organizat de SamStudia la ceasul aniversar al planetei noastre a fost un real succes. Toți artiștii și vorbitorii au încercat să exprime pe întreg parcursul manifestărilor importanța conștientizării scopului concret al acestor acțiuni – acela de a milita pentru un aer mai curat, ape mai calitative și o viață pașnică pentru viitorii locuitori ai planetei.

    Rareş Jucan

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE