More


    Ședința Autorității Teritoriale de Ordine Publică Satu Mare și concluziile ei

    =

    Sedinta-ATOP-1

    Sala de ședințe a Primăriei municipiului Carei a găzduit ieri, 25 aprilie, şedința Autorității Teritoriale de Ordine Publică Satu Mare. A avut loc o dezbatere cu privire la modul în care se implică primăriile în asigurarea climatului de siguranță a cetățenilor, relația dintre primărie – poliție și situația autorizării din punct de vedere I.S.U. a instituțiilor de învățământ.

    La ședință au participat primarii și șefii de post din localitățile: Carei, Andrid, Berveni, Cămin, Căpleni, Ciumești, Foieni, Moftin, Petrești, Pișcolt, Sanislău, Tiream și Urziceni – care au prezentat punctual sau mai pe larg situațiile din comunitățile locale pe care le prezintă cu privire la tema propusă de ședință. Totodată au fost prezenți consilieri județeni și locali.

    Cel care a deschis ședința a fost, așa cum era de așteptat, primarul municipiului Carei, Eugen Kovács, care și-a exprimat dorința de a ajunge în urma dezbaterii la soluții eficiente și de ajutor real pentru problemele existente. Apoi, lucrările s-au desfășurat sub medierea președintelui Autorității Teritoriale de Ordine Publică Satu Mare, Andrei Veron.

    În marea majoritate a cazurilor, conform declarațiilor făcute de primari și șefii de post din localitățile participante, colaborarea dintre instituțiile Primăriei și cea a Poliției este una bună și roditoare din punct de vedere al rezultatelor concrete. Spre exemplu, primarul din Andrid a menționat că “a fost îmbunătățită activitatea de pază ca urmare a colaborării cu șeful de post”. În general, discuțiile au scos în evidență elementele pozitive ale cooperării dintre cele două instituții cum ar fi infracționalitatea în continuă scădere și instalarea echipamentelor moderne de monitorizare video în majoritatea localităților.
    Cu toate acestea, primarul din Foieni a adus în discuţie problema consumului de stupefiante în rândul tinerilor mai ales – problemă cu care teritoriul pe care îl reprezintă se confruntă în mod real – cerând astfel un sprijin suplimentar reprezentanților Poliției Române. De asemenea, a fost discutată și problema insulelor de pe drumuri de la intrarea și ieșirea din localități, care contribuie la o incidență mare a accidentelor rutiere.
    Bugetul Autorității Teritoriale de Ordine Publică Satu Mare este asigurat de către Consiliul Județean și instituția nu are rol decizional, ci doar consultativ, de a face recomandări care pot sau nu fi puse în aplicare. Ajutorul oferit de ATOP Jandarmeriei și Poliției Române constă în special în organizarea unor acțiuni de prevenire a situațiilor indezirabile.
    Rareș Jucan



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img